Zeci de proiecte realizate cu fonduri europene, întocmite de un tânăr în scaunul cu rotile

sursa: captura video

Într-un sat din județul Tulcea, un tânăr imobilizat în scaunul cu rotile a realizat zeci de proiecte prin care a atras fonduri europene prin proiecte publice și private, pentru comunitatea sa.  

În urmă cu 12 ani, pe când era student la teologie, Marian Ilie a suferit un accident în urma căruia și-a rupt coloana vertebrală. Imobilizat în scaunul cu rotile, tânărul a început să-și petreacă ore întregi în fața calculatorului și a învățat tot ce se poate ști despre fondurile europene.

Ulterior, a fost angajat de Primărie pentru a atrage fonduri europene pentru proiectele publice.

Așa a ajuns să realizeze și să vadă puse pe picioare în satul său, Luncăvița, zeci de proiecte ale administrației publice, cât și ale oamenilor din comunitate, pentru care a atras fondurile europene, punându-le în practică ideile.

Printre proiectele publice pentru care Marian Ilie a atras fonduri europene se numără amenajarea unui parc în Luncăvița, a unui drum care leagă satul de Dunăre sau a unei stații de epurare.

„Aici este panoul de informare cu proiect la care am lucrat…uite scrie și suma acolo, 1 milion 3 sute de mii. Aici era un drum pe care nu puteai circula. Aici este stația de epurare, tot prin fonduri europene, da. Uite cum arată cu apa în stânga”, a arătat tânărul, în cadrul unui reportaj realizat de stirileprotv.ro.

Și apicultorii din zonă au apelat la ajutorul lui Marian Ilie pentru a obține finanțare pentru activitatea lor, ceea ce face ca acum dealurile din jurul satului să fie împânzite cu stupi.

“Ne-a ajutat Marian pentru că noi suntem apicultori. Dar trebuie să depui o gramadă de hârtii. Noi nu pricepem la calculator și atunci veneam la el, pe Marian îl găsești aici. Nici nu ne-a cerut, nici nu i-am dat”, după cum a spus un apiculor.

Tot cu ajutorul lui Marian Ilie, și tanti Florica a reușit să-și pună pe picioare o mică afacere, împletind obiecte din papură.

Mai nou, tanti Florica a învățat, tot pe fonduri europene, cum să fie trainer, iar acum îi școlește pe alții cum să scoată bani din papură.
În curând, tot cu ajutorul fondurilor europene accesate deja, 60 săteni vor învăța să facă oale din lut.

Printre cei ajutați să acceseze fonduri europene de către Marian Ilie se numără și un inginer. Pe acesta, tânărul l-a ajutat să acceseze bani prin măsura 112 pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru fata lui, prin care a modernizat o livadă și a cumpărat pământ.

Tânărul mobilizat în căruciorul cu rotile nu s-a oprit în a-i ajuta doar pe cei din comunitatea sa. Acum, datorită proiectului și a fondurilor europene atrase de el, locuitorii dintr-un sat apropiat, Rachelu, vor avea canalizare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.