Vremea se încălzește. Risc de avalanșă, în Făgăraș și Bucegi

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a anunțat că vremea urmează să se încălzească în week-end, când sunt așteptate precipitații mixte pe arii extinse.

În ceea ce privește stabilitatea și evoluția stratului de zăpadă, există risc însemnat de avalanșă în Masivul Făgăraș și în Munții Bucegi.

Astfel, în intervalul 9 — 10 ianuarie, cerul va fi mai mult noros, iar pe arii extinse va ninge. Spre sfârșitul intervalului, în zonele joase precipitațiile pot fi și mixte, în timp ce local cantitățile de precipitații vor fi mai însemnate, iar stratul de zăpadă nou depus poate depăși 10-15 cm, se arată în „Raportul privind situația hidro-meteorologică și a calității mediului”, publicat vineri pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

De asemenea, vântul va sufla moderat, cu intensificări locale, viscolind sau spulberând zăpada.

La altitudini de peste 1.800 de metri temperaturile minime vor fi cuprinse între—14 și—9 grade Celsius, în timp ce maximele se vor situa între —7 și—3 grade Celsius.

În același timp, la înălțimi de sub 1.800 de metri, temperaturile minime vor ajunge până la—9 grade Celsius, iar maximele până la două grade Celsius.

Pe văi și în zonele adăpostite sunt formate depozite însemnate de zăpadă, care vor continua să crească, urmare a ninsorilor prognozate și a vântului care va viscoli sau va spulbera zăpada. În zonele înalte sunt formate plăci de vânt, iar la nivelul crestelor, cornișe, cu rezistență scăzută, potrivit agerpres.ro.

Stratul de zăpadă este mediu sau puțin stabilizat. Pe pantele suficient de înclinate, declanșarea avalanșelor este posibilă chiar în condițiile unei slabe încărcări. Sunt posibile unele declanșări spontane de avalanșe medii sau chiar mari, se precizează în Raportul de specialitate.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.