AcasăAlegerile editorilorVIDEO. Accident cu răniți în București. Un tramvai a intrat într-un autobuz:...

VIDEO. Accident cu răniți în București. Un tramvai a intrat într-un autobuz: “Vatmanul râdea”

-

Un tramvai a lovit un autobuz în intersecția Baba Novac, provocând blocarea circulației în zonă. Vina îi aparține vatmanului, care nu a acordat prioritate.

Patru persoane au fost rănite, dintre care trei au fost transportate la spital.

Potrivit martorilor, tramvaiul care circula pe Linia 1 a tamponat serios un autobuz cu numărul 634, după ce a ignorat culoarea roșie a semaforului. Tramvaiul a deraiat, iar călătorii au reușit să coboare în siguranță.

Iată câteva imagini surprinse la scurt timp după producerea accidentului:

Potrivit purtătorului de cuvânt al RATB, trei călători din autobuz au fost răniți ușor în accident. La fața locului au ajuns, cu promptitudine, atât reprezentați ai poliției, cât și ai pompierilor și ambulanței.

”Vatmanul a forțat la semafor și a lovit în plin autobuzul. După accident: fum, haos, un copil plângea, dar vatmanul râdea. A zis că a trecut pe roșu și că n-a mai avut timp să oprească”, ne-a povestit unul dintre puținii călători care se aflau în tramvai.

Vatmanul a fost luat la rost de cei mai puțini impresionabili dintre aceștia, în timp ce personalul medical acorda îngrijiri răniților din autobuz. Poliția face cercetări în acest caz.

Circulația tramvaielor spre Bucur Obor este blocată.

Nu este primul accident în care sunt implicate tramvailele RATB petrecut în ultimii ani. În 2008, trei persoane au murit, după ce o mașină s-a izbit de un tramvai, în timp ce în 2012, aproape 50 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce trei tramvaie ale liniei 41 s-au ciocnit în Pasajul Lujerului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

De ce sunt Israel și Iran țări inamice

0
Israelul a atacat zeci de ținte nucleare și militare din Teheran. Au fost uciși mai mulți generali iranieni și oameni de știință care ar...

TOP 7 cei mai ieftini furnizori de energie electrică în 5...

0
De la 1 iulie 2025, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, unii românii vor plăti facturi duble pentru electricitatea consumată. Practic, plafoanele de...

De ce Ilie Bolojan nu ar mai vrea să fie premier...

0
Președintele Nicușor Dan a declarat că există posibilitatea să fie numit un premier tehnocrat în cazul în care liderii partidelor politice nu își vor...