E greu să ajungi la un meci pe stadionul Vulcan din București. Trebuie să treci peste niște valuri de pământ. Dar odată ajuns aici, nu poți să nu te înfiori de frumusețea și pustietatea locului.
Hoții au furat gardurile de metal. Terenul de joc – aș minți dacă l-aș numi gazon – e înconjurat din trei părți de teren arabil. Pe cealaltă, se sprijină de ultimele hale și macarale ”făcute de Ceaușescu” din București.
Proprietarul acestei arene private este domnul Zamfir, devenit cunoscut în România doar după ce a scris New York Times despre extraordinara sa poveste (pe care o găsiți aici). L-am prins în mijlocul unei discuții. ”A venit acum câteva zile unu’de la ISU la mine și mi-a cerut să iau extinctor pentru stadion. I-am zis: Du-te-n p**a mea cu extinctorul tău! Nu vezi câte ieșiri am aici?”
Acestea fiind spuse, au început să apară și fotbaliștii. Merg agale pe drumul bătătorit, ca o cenușie paradă a imaturității. Acești tineri jucători de Liga a V-a (ultima) tocmai și-au sărbătorit majoratele. Aproape toți au 18 ani. Generația 1997. Anul ultimei calificări a României la o Cupă Mondială.
În ciuda brumei matinale, băieții sunt veseli. Lipsește unul. Absentează motivat. ”E la școală”. ”Până nu își dă check-in pe Facebook, nu cred”, glumesc jucătorii. Câțiva poartă șepci colorate cu mesajul ”I’m here to fuck shit up!”. Cu toții joacă la pariuri, dar când li se cere să plătească o mică parte din cheltuielile clubului, refuză. Lipsă de educație.
Antrenorul gazdelor, Ionel Preda, care este și președinte, impresar și cârciumar, verifică atent legitimațiile fotbaliștilor de la Benfica Noua Generație București. Ar fi trebuit să se numească Nova Geração, dar FRF-ul nu știe portugheză. Alcătuiește tacticos echipa de start.
Domnul Zamfir trage liniile terenului. E foarte grăbit, dar vorbește despre halele Vulcan, singurul său vecin. ”Nu mai lucrează nici dracu’ aici. Doar că mai vin unii cu femei dezbrăcate și le fotografiază aici pentru calendare sau reviste”. Schelele ruginite tac.
Între timp, ies la încălzire și oaspeții, care apără mândria echipei Progresul Spartac 1944. Sunt antrenați de Marian Jilăveanu, fotbalist-călător prin Divizia A în anii ’90. Atitudinea sa față de jucători este mai agresivă, dar deloc nocivă.
De altfel, acest meci din ultima ligă, disputat în cel mai vitreg dintre stadiile sărăciei, a fost organizat mai bine ca multe partide la care am asistat pe ”Arena Națională” în ultimii ani.
S-a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor atacurilor teroriste de la Paris. Caracterul scrupulos al arbitrului și amenzile uriașe (n.r. – câteva sute de lei) care însoțesc eliminările pentru injurii au dat un aer respectabil întrecerii sportive.
Tabela de marcaj nu are scară. Băncile de rezerve sunt la mila vântului, care vine mușcând de peste câmpuri. Mă plâng de frig doctorului partidei, o doamnă care începe a râde: ”Acum e bine, dar când plouă sau când ninge e vis și armonie aici”.
Câteva zeci de spectatori, adevărați fanatici ai fotbalului, tresar după primul fluier al partidei. Au urmat aproape două ore de fotbal de infarct! Iată un rezumat telegrafic al evenimentelor:
Minutul 21: 0-1! Șut splendid, cu autor necunoscut, direct în vinclu de la 30 de metri. ”Am început bine”, râde Ionel Preda, antrenorul condușilor.
Minutul 30: 1-1! Benfica egalează din penalty! A fost.
Minutul 32: 1-2! Portarul gazdelor, poreclit ”Grasul”, oferă mingea unui adversar în propriul careu, iar acesta nu iartă. ”L-a încălzit bine Adi Dobre (n.r. – ziarist cu experiență, comentator sportiv și, la 48 de ani, rezervă de portar la Benfica Noua Generație București)”, glumește din nou patronul gazdelor.
Minutele 45-62: Felurite ratări cât roata carului ale Benficăi București.
Minutul 63: 2-2! Un fundaș de la Progresul face un henț cu adevărat copilăresc în propriul careu. 11 metri și eliminare! ”Creier de găină”, atât poate să îi strige amar vulcanicul Marian Jilăveanu. Mecanic, Benfica egalează din nou din penalty.
Minutul 63-89: Alte numeroase ratări ireale ale gazdelor.
Minutul 90: Arbitrul arată 6 minute de prelungire. Publicul spectator, care ar prefera o remiză sentimentală, bazată pe doar pe dragoste pentru fotbal, râde și blesteamă. Niciuna dintre echipe n-a păcălit fotbalul și, în ciuda numeroaselor stângăcii, meciul a avut ritm și suspans.
Minutul 90+5: Penalty pentru Benfica! A treia oară. Marian Jilăveanu nu mai țipă. Îmi zice încet: ”Așa am pățit și cu Tracțiunea. Tot în ultimul minut”. În secunda următoare, portarul de rezervă, un puști blond, înregimentat în echipa oaspete de doar două zile, a apărat extraordinar lovitura de la 11 metri.
Minutul 90+6: 3-2! Victoria gazdelor vine la ultima fază a meciului, după o banală lovitură liberă. Deși până atunci se râdea și se glumea, la gol nu se bucură nimeni. Spectatorii îl înjură pe arbitru pentru că le-a stricat pronosticul. Antrenorul oaspeților dă vina pe ghinion, iar apoi îi felicită sportiv pe învingători.
S-a terminat încă un meci de fotbal din România. După câteva mustrări, fotbaliștii sunt expediați. Nu se știe dacă au învățat ceva azi. O iau tot peste valurile de pământ, spre prima stație de autobuz.
Un câine se scarpină de pureci la mijlocul terenului.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: