Un centru tribal vechi de 3000 de ani, descoperit pe teritoriul României

FOTO: Wikimedia Commons

FOTO: Wikimedia Commons

Arheologii din Satu Mare alături de cei de la Universitatea Koln din Germania au făcut o descoperire uimitoare pe raza comunei sătmărene Căuaș. Ei au găsit prin intermediul unei scanări geomagnetice un centru tribal din mileniul I î.Hr.

Muzeul Județean Satu Mare desfășoară în prezent un amplu proiect de cercetare arheologică, ce are ca principal obiectiv așezarea fortificată din mileniul I î.Hr de la Căuaș-Sighet. Proiectul de scanare a început în urmă cu şapte ani pe raza judeţului şi în alte situri arheologice.

„Rezultatele de la Căuaş sunt cu totul ieşite din comun, dovedindu-se a fi relevante pentru istoria timpurie a civilizaţiei tracice şi chiar pentru protoistoria europeană. Prin scanare geomagnetică, s-a constatat că aici a existat un centru tribal, ce se întindea pe o suprafaţă de 56 ha, într-o zonă fortificată natural prin revărsarea a două pâraie în valea Ierului. Întreaga suprafaţă a fost fortificată printr-un efort ce dovedeşte posibilităţi impresionante ale comunităţii care a trăit în aşezare”, se precizează într-un comunicat de presă.

Construcțiile de pe suprafața sitului sunt numeroase, de ordinul sutelor, iar în urma scanării s-a descoperit faptul că sunt aranjate pe șiruri, dovedind astfel că locuințele au fost construite după un plan.

„Acest sistem complex de amenajare, ce a fost definit ca fiind protourban, este cunoscut doar la vestitul centru tribal din localitatea Biskupin (Polonia). Situaţia de la Căuaş dovedeşte că ar putea fi un fenomen european, databil în sec. X-VIII î.Hr., care însă s-a prezervat şi poate fi reconstituit în puţine cazuri”, se mai arată în comunicat.

Arheologii au mai descoperit unele planuri de construcții cu o latură arcuită, numită și absidată, de mari dimensiuni. Asemenea construcții au mai fost descoperite recent și la Lăpuș.

„Clădirile absidate de la Căuaş (datate în sec. X-VIII î.Hr.) generează o legătură temporară între monumentele similare din epoca târzie a bronzului de la Lăpuş (sec. XII î.Hr.) şi templele absidate din civilizaţia geto-dacică (sec. V î.Hr.—I d.Hr.)”, mai spune sursa citată.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în străinătate pentru șoferi. Top oferte în 2015
Paul Dicu, maratonistul român care participă la cea mai dură cursă din lume
Fotografia care a salvat un cățel, după 5 ani în care nu l-a vrut nimeni

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version