AcasăSportUn alpinist român a cucerit unul dintre cele mai înalte și mai...

Un alpinist român a cucerit unul dintre cele mai înalte și mai periculoase vârfuri din lume

-

Alpinistul român Horia Colibășanu a ajuns ieri pe Vârful Manaslu (8.163 metri) din Himalaya la 13.00, ora locală, după 13 ore de efort, informează un comunicat de presă publicat pe site-ul său. 

“SUMMIT! Ora 1.00 Nepal. Vânt între 40-50km/h”, a transmis Horia Colibășanu prin SMS, de pe telefonul prin satelit, ieri după-amiază.

“A fost cea mai extenuantă ascensiune”, a mai spus el.

Horia Colibășanu și partenerul său slovac Peter Hámor au început asaltul la 12.00 noaptea, de la altitudinea de 7.100 de metri, pe ruta standard (N-E), deschisă de japonezi în 1956.

Cea mai dificilă porțiune a muntelui este o zonă cu pereți de gheață, crevase și seracuri (turnuri de gheață, niște proeminențe rezultate din intersectarea crăpăturilor din cuprinsul ghețarilor).

Echipa slovaco-română a ajuns în tabăra de bază (TB) pe 14 aprilie și a început să urce spre vârf pe 4 mai. Ninsorile, ceața și lipsa de vizibilitate i-au întors de câteva ori din drum, alpiniștii preferând să coboare și să aștepte de fiecare dată o fereastră bună de vreme pentru a avansa.

“Nu am înotat niciodată atât de mult în zăpadă în 18 ani de expediții”, a transmis Horia prin satelit în timpul expediției.

Ascensiunea s-a făcut fără ajutorul șerpașilor și fără oxigen artificial.

horia colibasanu manaslu
Ruta standard (N-E) spre Vf. Manaslu (8.163m). Foto: horiacolibasanu.com

Colibășanu a urcat cu succes Muntele Manaslu și în 2006, pe aceeași rută, avându-l atunci ca partener de coardă pe spaniolul Iňaki Ochoa de Olza (1967-2008). Motivul pentru care a revenit după zece ani este tentativa de a deschide o rută nouă pe fața nordică, după aclimatizarea pe ruta standard, împreună cu Peter Hámor – un proiect cu miză de premieră mondială.

Manaslu (8.163 metri) este al optulea din lume ca înălțime, însă este considerat unul dintre cei mai periculoși munți de 8.000 de metri, având o rată de mortalitate de 10%, de trei ori mai ridicată decât pe Everest (8.848 metri), cel mai înalt și promovat munte din lume.

În vârstă de 39 de ani, Colibășanu, profesează ca medic stomatolog în Timișoara. Are cele mai multe vârfuri de 8.000 de metri atinse din România  – șapte – , printre care se numără K2 (8.611m), Annapurna (8.091) și Dhaulagiri (8.167m), aflate în Top 5 vârfuri de 8.000 de metri mortale din lume.

horia colibășanu manaslu
Tabăra de bază de pe Muntele Manaslu. Foto: horiacolibasanu.com
horia colibășanu manaslu
Horia Colibășanu în Samagaun, 3 mai, în așteptarea unei prognoze de vreme bună. Foto: horiacolibasanu.com

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Bijuterii în Munții Alpi, descoperite de un alpinist
Loc unic în România. Localitatea cu munte, apă, plajă și aer pur
Imagini superbe cu cea mai înaltă cascadă din lume filmată cu o dronă

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...