Staţiunile de schi din Franţa, Elveţia, Austria sau Italia sunt cele mai bune zone din Europa dedicate acestui sport de iarnă, conform unui clasament realizat de publicația britanică „The Guardian”. Topul celor mai bune stațiuni de schi din Europa a fost conceput pe baza a șase criterii: preţul biletului pentru o zi de schiat, lungimea pistei, calitatea zăpezii, nivelul de aglomeraţie, numărul de paturi din unitățile de cazare şi restaurantele din zonă.
Clasamentul are la bază cercetarea făcută de Christophe Schrahe, consultant şi scriitor specializat în schi, relatează mediafax.ro. Schrahe a publicat în ianuarie 2013 și un raport despre lungimea pistelor din 100 de staţiuni europene.
Cele mai bune stațiuni de schi din Europa:
10. Zell am See, Austria
Localizat pe o mică peninsulă, oraşul Zell am See este „păzit” de muntele Schmittenhöhe. Primul teleschi a fost construit în 1928. Pistele de coborâre înspre Schmittental sunt toate marcate pentru experţi, dar există şi un drum cu un nivel mai mic de dificultate care duce spre centrul oraşului. Zell am See are şi o scenă culturală bogată – concerte de muzică clasică, festivaluri şi piese de teatru sunt organizate de-a lungul anului în castelul din oraș.
Paturi: 5.200 în staţiune, 19.200 în regiune
Piste: 944 în total, 2.399 metri altitudine, 86 km lungime
Aglomeraţie: 30.454 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 63% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 100 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 18 în total (1 restaurant la 4,8 km de pistă), 8 din 10 la calitate
Preţ: 51,64 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
9. Les Deux Alpes, Franţa
Zona cu cel mai mic nivel de dificultate pentru schi începe chiar din vârful platoului montan – pe gheţarii Mantel şi Girose. Pasionaţii pot schia aici şi în timpul verii, având la dispoziţie unul dintre cele mai bune parcuri de zăpadă pentru vară din lume. Dintre pistele existente în zonă, Dôme de la Lauze este punctul de start pentru pârtia de schi de 17 kilometri care duce până la Mont de Lans.
Paturi: 30.000
Piste: 1.280 în total, 3.568 metri altitudine, 134 km lungime
Aglomeraţie: 86.571 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 25% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 650 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 9 în total (1 restaurant la 14,9 km de pistă), 8 din 10 la calitate
Preţ: 45 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
8. Espace Killy, Franţa
Paturi: 58.057
Piste: 1.550 în total, 3.456 metri altitudine, 232 km lungime
Aglomeraţie: 162.210 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 50% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 800 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 25 în total (1 restaurant la 9,3 km de pistă), 10 din 10 la calitate
Preţ: 50,5 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
7. Paradiski, Franţa
Paradiski a luat naştere în 2003 prin construcţia Vanoise Express, un sistem de teleschi pe două niveluri care trece pe deasupra canionului dintre două zone de schi: La Plagne şi Les Arcs. Ambele includ diferite opriri, în sate vechi de munte cum ar fi Villaroger, Champagny şi Montalbert, sau în staţiuni special construite pentru schi, precum Arc 1950, o zonă de lux. La Plagne şi Les Arcs pun la dispoziţie kilometri de piste ideale penturu începători şi intermediari. Drumuri mai grele pot fi găsite în Les Arcs, unde se află şi cea mai rapidă pârtie de schi din lume – Kilomètre Lancé.
Paturi: 80.000
Piste: 1.200 în total, 3.220 metri altitudine, 380 km lungime
Aglomeraţie: 271.451 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 15% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 700 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 43 în total (1 restaurant la 8,8 km de pistă), 7 din 10 la calitate
Preţ: 53,5 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
6. St Anton, Austria
Considerat locul de naştere al schiului modern, St anton a găzduit în 2001 Campionatul Mondial de schi alpin, rămânând în acelaşi timp un sat prietenos şi cosmopolit. Zona de schi este o provocare pentru cei începători, în special prin zonele din Valluga, Schindlerkar şi Mattun.
Paturi: 10.359
Piste: 1.290 în total, 2.650 metri altitudine, 113 km lungime
Aglomeraţie: 56.691 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 86% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 1.200 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 14 în total (1 restaurant la 8,1 km de pistă), 10 din 10 la calitate
Preţ: 48 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
5. Trois Vallées, Franţa
Méribel este situat în zona cea mai mare de schi din lume, Trois Vallées, formată în total din nouă munţi, dintre care cel mai înalt este Mont du Vallon, de 2.952 de metri, cu două pârtii excelente de nivel intermediar.
Paturi: 35.000
Piste: 1.112 în total, 3.242 metri altitudine, 493 km lungime
Aglomeraţie: 298.519 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 33% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 750 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 65 în total (1 restaurant la 8,1 km de pistă), 8 din 10 la calitate
Preţ: 57 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
4. Alpe d’Huez, Franţa
Celebră pentru că este capătul uneia dintre cele mai grele etape din Tour de France, Alpe d’Huez este şi o minunată staţiune de schi, situată pe un platou vast însorit, deasupra văii Romanche. Staţiunea a fost construită în 1960 şi nu are un farmec aparte, dar are o ofertă mult mai variată faţă de alte staţiuni franceze: muzee, concerte, un cinematograf, patinoarul din Palais des Sports şi multe baruri şi restaurante. Pârtiile din apropierea staţiunii sunt perfecte pentru începători, nivelul de dificultate crescând odată cu altitudinea.
Paturi: 32.000
Piste: 1.080 în total, 3.318 metri altitudine, 176 km lungime
Aglomeraţie: 105.211 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 34% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 600 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 22 în total (1 restaurant la 8 km de pistă), 8 din 10 la calitate
Preţ: 47 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
3. Kitzbühel, Austria
Este una dintre cele mai scumpe zone de schi din Austria şi acoperă munţii Hahnenkamm (1.660 metri), Ehrenbachhöhe (1.800 metri) şi Pengelstein (1.939 metri). Un itinerariu marcat, „safari”, traversează întreaga zonă dintre satul vecin Kirchberg şi Pass Thurn, pe o distanţă de 16 kilometri.
Paturi: 6.057 în staţiune, 16.423 în zonă
Piste: 778 în total, 1.997 metri altitudine, 197 km lungime
Aglomeraţie: 91.476 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 62% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 650 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 59 în total (1 restaurant la 8 km de pistă), 10 din 10 la calitate
Preţ: 47 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
2. Val Gardena, Italia
Una dintre cele mai frumoase zone de schi din munţii italieni Dolomiţi, Grödner Valley sau Val Gardena acoperă trei sate: Selva, Santa Cristina şi Ortisei. Selva are cele mai multe hoteluri şi orferă cel mai direct acces la reţeaua de teleschi care leagă Val Gardena de văile Alta Badia şi Fassa. Santa Cristina este cunoscut pentru linişte şi tradiţie, iar Ortisei este un oraş mic şi vechi. Cea mai faimoasă pârtie de schi este Saslong, iar cele mai grele sunt Col Raiser, Mont Seura şi Dantercepies.
Paturi: 8.300 în staţiune, 60.539 în zonă
Piste: 1.258 în total, 3.270 metri altitudine, 375 km lungime
Aglomeraţie: 265.563 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 57% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 450 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 101 în total (1 restaurant la 3,7 km de pistă), 9,6 din 10 la calitate
Preţ: 52 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
1. Portes du Soleil, Franţa și Elveția
Morzine se numără printre cele mai mari şi tradiţionale staţiuni cu sporturi de iarnă din Franţa, fiind în special populară în rândul familiilor. Portes du Soleil este un complex de 14 staţiuni de schi din Franţa şi Elveţia, cele mai multe dintre ele fiind interconectate şi formând două domenii mari care pot fi accesate cu uşurinţă din Morzine.
Paturi: 21.000 în staţiune, 98.965 în zonă
Piste: 970 în total, 2.269 metri altitudine, 370 km lungime
Aglomeraţie: 253.915 – capacitate maximă pe oră
Zăpadă: 60% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 800 cm stratul de zăpadă pe sezon
Restaurante: 90 în total (1 restaurant la 4,1 km de pistă), 9 din 10 la calitate
Preţ: 47,5 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
Românul care cântă colinde în Belfast pe zâmbete
Flanco împlinește 20 de ani. Cele mai bune reduceri
Diaspora îi cere președintelui să dizolve Parlamentul
Ion Iliescu, atacat dur la 25 de ani de la Revoluție: „Eşti un dictator! Criminalule!”
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: