AcasăAlegerile editorilorTinerii care încearcă să-i convingă cu mere pe fumători să renunțe la...

Tinerii care încearcă să-i convingă cu mere pe fumători să renunțe la țigări

-

Un grup de tineri din Focșani, Interact, care se implică în acțiuni de voluntariat, a inițiat o campanie prin care încearcă să-i facă pe fumători să se lase de țigări. Aceștia au mers în mai multe locuri publice din Focșani și au dat „un măr pentru o țigară”.

„Fumatul, atât de la îndemână dar atât de nociv, este un factor grav şi dăunător pe termen lung. Iniţiativa tinerilor din Interact Focşani şi-a propus să atragă atenţia asupra acestui fenomen, care face mii de victime în fiecare an şi care afectează în mod indirect şi pe cei care sunt nefumători. Mărul, un fruct simbolic oferit de Clubul Interact Focşani, este o alternativă sănătoasă la acest viciu”, au transmis tinerii.

Un studiu realizat de Asociația React arată că 84% din români susțin interzicerea fumatului în spațiile publice, iar 78% sunt de părere că țigările nu ar trebui să se vândă la mai puțin de 250 de metri de școli.

Potrivit studiului, vârsta medie la care românii încep să fumeze este de 19 ani, în condiţiile în care 44% dintre respondenţii fumători au devenit fumători în jurul vârstei de 18 ani, iar 36% între 18 şi 20 de ani.

Potrivit unui raport european, România este una dintre cele cinci țări care nu-și protejează cetățenii de fumatul pasiv. Pe aceeași listă se mai află Cehia, Grecia, Austria și Slovacia.

Țara noastră, care încasează în jur de 300 de milioane de euro din taxa pe viciu, amână implementarea legislației internaționale. Iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care, potrivit statisticilor, principalele cauze de deces din România sunt provocate de fumat: boli cardiovasculare, afecțiuni respiratorii cronice sau cancer.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...