Portret de profesor român. Un studiu dezvăluie în ce cred cei care îi educă pe copii

barem evaluarea nationala română 2017 subiecte
Foto: KF via Wikimedia Commons

Un sondaj de opinie realizat pe mai bine de 1.400 de profesori români care predau elevilor de gimnaziu (clasele V-VIII) și de liceu (IX-XII) are rezultate extrem de îngrijorătoare.

Studiul „Educație pentru democrație în școlile din România” arată că mulți profesori au un atașament scăzut față de un regim democratic, iar peste un sfert consideră că avortul nu este justificat niciodată. Mai mult, mulți profesori sunt intoleranți și rasiști, mai rezultă din cercetare.

Studiul a fost realizat de Gabriel Bădeascu (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Daniela Angi (Babeș-Bolyai), Oana Negru-Subțirica (Babeș-Bolyai) și Claudiu Ivan, sub egida Fundației Friedrich Ebert Stiftung.

Potrivit studiului, 45% dintre profesori consideră că ar fi bine sau foarte bine dacă România ar fi guvernată de un lider puternic, care minimizează rolul Parlamentului și al alegerilor (întrebarea exactă a fost „Cât de bine ar fi pentru România să aibă un conducător puternic, care nu își bate capul cu Parlamentul și cu alegerile?”).

Pe de altă parte, 87% din totalul profesorilor cuprinși în eșantion au apreciat că un sistem politic democratic este o opțiune bună sau foarte bună pentru România, ceea ce sugerează că în mintea profesorilor intervievați există destul de multă confuzie.

14% dintre profesori ar aprecia ieșirea României din Uniunea Europeană ca fiind o proiecție pozitivă.

Tot 14% dintre profesori ar aproba existența unui regim militar, iar 11% ar favoriza prezența unui sistem guvernat de legea religioasă (care ar presupune lipsa partidelor politice și absența mecanismelor electorale).

Studiul mai arată că 30,5% dintre profesori nu vor să aibă ca vecini persoane de rasă diferită, 32,4% nu vor să fie vecini cu imigranți/muncitori din străinătate, 38,3% – cu homosexuali, 32,4% – cu persoane de religie diferită, 33,1% – cu persoane necăsătorite care trăiesc împreună, 33,7% – cu persoane care vorbesc o altă limbă și 42,5% cu romi.

Mai mult, 37,6% dintre profesori au spus că homosexualitatea nu este „niciodată justificată”.

Iar 27,2% dintre ei au considerat că avortul nu este niciodată justificat.

9,9% au aceeași părere despre divorț, 10,4% despre relațiile sexuale înaintea căsătoriei, 66,9% despre sinucidere, 45,8% despre eutanasie.

85,6% consideră că nu este niciodată justificat ca un bărbat să își bată soția, însă violența părinților împotriva copiilor este mai acceptată: doar 68,4% consideră că nu este niciodată justificat ca părinții să își bată copiii.

Studiul mai arată că cel puțin unul din 8 profesori se pronunță în favoarea plasării elevilor romi în clase separate. De asemenea, proporția profesorilor care afirmă că mareșalul Ion Antonescu a avut un rol pozitiv în istorie este mai mare decât a celor care afirmă că rolul a fost negativ.

Studiul cuprinde un sondaj de opinie și o serie de interviuri de grup. Eșantionul a cuprins 1.427 de profesori, aleși aleator dintr-un eșantion aleator de 140 de școli. Durata medie a interviurilor a fost de 35 de minute. Datele au fost culese în perioada 10-24 noiembrie 2017. Partea calitativă a studiului a constat în patru focus grupuri cu profesori, dintre care două realizate în rural (sat sărac și sat dezvoltat) și două în urban (oraș sărac și oraș dezvoltat). Interviurile au fost realizate în martie 2018.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.