Platoul de la Breite a fost cât p-aci să ajungă aeroport. Însă, într-un final, stejarii şi gorunii multiseculari au triumfat, iar natura şi-a intrat deplin în drepturi. Mâna omului, spre deosebire de multe alte situaţii în România, şi-a făcut simţită prezenţa în sens pozitiv. Puieţii plantaţi aici sunt garanţia că stejarii şi gorunii vor dăinui în timp pe aceste meleaguri.
Breite nu este o pădure. Este ceva mult mai fermecător. Este o pajişte împădurită, iar diferenţa dintre cele două o vei simţi acolo: o pădure nu îţi oferă sentimentul de libertate pe care îl trăieşti la Breite.
Platoul arată cum ar trebui să arate un loc din natură: simplu, cu amenajări minime, cu reguli de bun simţ şi cu oameni care au grijă ca regulile să fie respectate. Oamenii sunt aceeaşi cu cei care s-au ocupat de plantarea de puieţi. Sunt cei de la Fundaţia Mihai Eminescu Trust (MET), ale căror acţiuni au înfrumuseţat multe bucăţi de pământ transilvănean.
Întinderea stejarilor şi a gorunilor (în limba saşilor, breite înseamnă întindere) ocupă 133 de hectare. Saşii s-au folosit de această pădure de-a lungul secolelor, iar documentele demonstrează că lemnul de la Breite a fost folosit în mai multe case celebre ale Sighişoarei. Cei de la MET au înviat şi o sărbătoare interzisă de comunişti: Skopationfest. Acum, această fostă sărbătoare săsească poartă numele de Ziua Stejarului şi are loc anual, în 29 mai.
Înainte, tot platoul era acoperit de pădure. Dar, în Evul Mediu, marea nevoie de lemn a celor din cetate a dus la rărirea pădurii. Apoi, distanţa dintre arborii păstraţi sau plantaţi a fost menţinută. De ce atâta străduinţă? Copacii răriţi dădeau ghinde mari, excelente pentru hrănirea porcilor, iar vacile, oile şi caprele aveau destul spaţiu de păşunat şi locuri în care să se retragă la umbră. În acest condiţii, stejarii şi gorunii au dezvoltat coronamente uriaşe, mult diferite de cele cu care sunteţi obişnuiţi din restul pădurilor de foioase.
Aici, arborii cu circumferinţa de 5-6 metri sunt o prezenţă constantă. Cei mai mulţi dintre arborii multiseculari au 350-450 de ani. Dar recordul îl deţine un arbore ce se apropie de 800 de ani (altfel spus, aproape de-o seamă cu cetatea Sighişoarei). Înălţimea unora dintre arbori atinge 30-35 de metri.
O excursie aici e o adevărată lecţie de botanică. Şi asta deoare pe platou găseşti 380 dintre cele 3.800 de specii şi subspecii de plante prezente în ţara noastră. Dacă primăvara şi în prima lună de vară vei fi surprins de rozul răculeţului, o floare de pe platou, a doua partea a verii păstrează rozul (prin floarea cucului), dar îl completează cu flori albastre.
Pe platou, înspre sud, trăiesc câteva exemplare de lup, urs brun şi pisică sălbatică. Acestor mamifere li se adaugă 32 de specii de păsări. Cele mai bine reprezentate sunt ciocănitorile, nu mai puţin de 9 specii diferite trăind aici. Dar aici îţi dau întâlnire şi huhurezul şi buha, păsări înrudite cu bufniţa.
ACCES LA REZERVAŢIA BREITE
Odată ajuns în Sighişoara, este uşor de ajuns la Breite. Nu ai nevoie
de maşină. O poţi lua pe jos, te vor povăţui cu siguranţă localnicii. Accesul este posibil pe jos, din cartierul Corneşti pe dealul Visii (Himmelswiese), sau pe “Groape” din Cartierul Ana Ipătescu. Accesul cu automobilul se face de pe DN 14 care leagă Sighişoara de oraşul Mediaş, din punctul “Hula Daneş”. Pe partea stângă, la 4km de Sighişoara, porneşte un drum forestier de 2km care urcă pe platou.
Broşura rezervaţiei Breite poate fi descărcată de aici.
