„Sper să crăpi, Victor Ponta”. Cele mai tari glume apărute pe internet

sper să crăpi victor ponta
Foto: Facebook / Times New Roman / adcadou.ro / trolosport.ro

Zeci de imagini și de clipuri amuzante au fost postate pe internet și pe rețelele de socializare după ce un jurnalist de la site-ul de știri hotnews.ro a fost dată afară ieri deoarece a postat pe pagina oficială de Facebook a publicației mesajul „Sper să crăpi, Victori Ponta”.

Mesajul „Sper să crăpi, Victori Ponta” era însoțit și de un link spre o declarație de presă a fostului premier, în care acesta glumea pe seama actualului prim-ministru Dacian Cioloș, pe care îl numea „premierul emanat din flăcările de la Colectiv”.

Victor Ponta a demisionat anul trecut în urma protestelor declanșate de moartea a 64 de persoane în incendiul din clubul Colectiv, iar guvernul său a fost înlocuit de un guvern de tehnocrați condus de Dacian Cioloș.

Recent, Victor Ponta a sugerat la România TV că incendiul din clubul Colectiv a fost organizat: „Să nu credem că se vor mai întâmpla minuni. Până în 11 decembrie nu vor mai fi minuni, Doamne Ferește, nu știu în ce să bat să nu mai se organizeze încă vreun Colectiv sau ceva”.

La 20-25 de minute după publicarea mesajului „Sper să crăpi, Victori Ponta” pe pagina de Facebook a hotnews.ro, Cristian Pantazi, redactorul-șef al site-ului, a anunțat că persoana care a postat mesajul a fost dată afară: “Unul dintre editorii contului de Facebook ai HotNews.ro a avut o postare îngrozitoare, inacceptabilă, la adresa fostului premier Victor Ponta. Ne cerem scuze public atât lui Victor Ponta, cât și publicului, pentru această postare care nu are ce căuta în spațiul public. Colaboratorului care a postat acest lucru i s-a reziliat contractul. Reiterăm atașamentul nostru pentru decența discursului în spațiul public și hotărârea de a lupta cu orice mijloace pentru a păstra un spațiu public curat. Încă o dată, prezentăm scuzele noastre”.

sper să crăpi victor ponta hotnews
Mesajul postat pe pagina Hotnews.ro Foto: Facebook

La scurt timp după aceea, bloggerul Cetin Ametcea (cunoscut în mediul online ca Arhi) a inițiat o petiție pe site-ul petitieonline.com, prin care cere reangajarea jurnalistului, pe care îl numește „eroul de la Hotnews”.

„Acest om este un erou pentru noi toți! A dat glas durerilor unui popor întreg și nu merita pedepsit astfel. Hotnews, reangajați-l!”, se arată în textul petiției, care a fost semnată deja de aproape 2.000 de oameni.

Unii internauți au comentat pe rețelele de socializare că, cel mai probabil, jurnalistul respectiv a postat din greșeală mesajul pe pagina oficială a hotnews.ro și că, de fapt, ar fi vrut să îl posteze pe pagina sa personală.

sper să crăpi victor ponta
Foto: spersacrapi.net

În urma incidentului, zeci de imagini și de clipuri amuzante au fost publicate pe rețeaua de socializare Facebook.

A fost creat inclusiv un site (spersacrapi.net), unde utilizatorul poate „sparge” diferite imagini ale lui Victor Ponta cu ajutorul unui ciocan.

Iată câteva dintre cele mai interesante imagini:

sper să crăpi victor ponta
Foto: Adrian Iorga (Facebook)
sper să crăpi victor ponta
Foto: Ferenc József (Facebook)

 

sper să crăpi victor ponta
Foto: almanahe.mic
sper să crăpi victor ponta
Foto: Times New Roman
sper să crăpi victor ponta
Foto: Andrei Bucin (Facebook)
sper să crăpi victor ponta
Foto: Ionuț Adrian Foltea (Facebook)
sper să crăpi victor ponta
Foto: Academia Cațavencu
sper să crăpi victor ponta
Foto: trolosport.ro
sper să crăpi victor ponta
Foto: Haz de necaz (Facebook)
sper să crăpi victor ponta
Foto: Alexandru Niță (Facebook)
sper să crăpi victor ponta
Au apărut și tricouri cu mesajul „Sper să crăpi”. Foto: adcadou.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cele mai bune glume despre eșecul României la Euro 2016. Internetul a explodat

Cea mai tare glumă făcută pe seama celor care postează prea multă mâncare pe Facebook

Glume între vecini. Cele mai istețe bancuri despre europeni

 

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.