Simona Halep nu se sperie de Serena Williams. ”Abia aștept să joc cu numărul 1. Voi încerca totul”

Simona Halep s-a calificat în semifinale la importantul turneu de la Indian Wells. Adversară îi va fi Serena Williams, cea mai puternică jucătoare a lumii.

Simona Halep a repetat performanța de anul trecut la competiția din deșertul californian și s-a calificat în semifinale, după ce a învins-o aseară pe Carla Suarez Navarro, din Spania, scor 5-7, 6-1, 6-1.

Românca de pe locul 3 în lume a început slab partida, iar iberica, o jucătoare incomodă, cu rezultate foarte bune în 2015, a profitat. S-a desprins rapid la 4-0 și se părea că primul set este ca și rezolvat.

Simona Halep a revenit, însă, spectaculos și a reușit să o ajungă din urmă pe jucătoarea de pe locul 13 în lume, însă în ultimul game al manșei și-a pierdut serviciul, iar Carla Suarez Navarro s-a impus cu 7-5.

După câteva sfaturi bune ale lui Victor Ioniță, care a îndemnat-o pe Simona Halep să fie mult mai agresivă, românca a pus stăpânire complet pe joc, reușind câteva lovituri de generic și acoperind extraordinar terenul.

Iberica n-a făcut față noii abordări a constănțencei în vârstă de 23 de ani și s-a prăbușit în următoarele două seturi, scor 6-1, 6-1.

”Am avut emoții în primul set”, a recunoscut după meci Simona Halep. ”Acum abia aștept să joc cu numărul unu în lume”, a adăugat românca.

Serena Williams, conducătorul ”despotic” al tenisului feminin mondial, a câștigat și ea aseară în sferturile de finală. Americanca în vârstă de 33 de ani a răpus-o în două seturi, scor 7-5, 6-3, pe surprinzătoarea Timea Bacsinszky, jucătoare din Elveția care câștigase ultimele 15 meciuri jucate, cucerind și două titluri WTA, în Mexic, la Acapulco și Monterrey.

Forma extraordinară a elvețiencei n-a contat prea mult în fața Serenei, care n-a mai jucat la Indian Wells de la 19 ani, când câștiga al doilea său titlu aici.

Simona Halep se mândrește cu o singură victorie în fața Serenei Williams în cele cinci confruntări de până acum. Românca s-a impus în faza grupelor la Turneul Campioanelor din Singapore, cu un incredibil 6-0, 6-2!

”A fost o zi mare pentru mine. Cea mai mare. Nu vreau să fac însă vreo paralelă cu acel turneu, pentru că la Indian Wells nu va fi la fel”, a declarat Simona.

Americanca s-a revanșat în finală, când i-a lăsat româncei doar trei game-uri.

”Am învățat că trebuie să am curaj pe teren și dacă am încredere în victorie, ea o să vină. Dacă sunt nervoasă și am emoții, e foarte greu să joci împotriva Serenei. Voi încerca totul pentru a câștiga”, a adăugat campioana din România.

Partida de la Indian Wells dintre cele două mari sportive se va disputa, cel mai probabil, vineri noapte.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

TOP 5. Cele mai noi insule apărute pe Pământ
Locuri de muncă pentru români, în Franţa. Top oferte în 2015
Un român, câștigător în cadrul Sony World Photography Awards