AcasăAlegerile editorilorSimona Halep, învinsă în primul tur la Madrid. Va pierde și locul...

Simona Halep, învinsă în primul tur la Madrid. Va pierde și locul 2 WTA

-

Simona Halep a pierdut la debut în capitala Spaniei. Românca a fost învinsă în două seturi, scor 6-7 (6), 3-6, de franțuzoaica Alize Cornet și va fi depășită de Maria Șarapova în clasamentul mondial.

Simona Halep, locul 2 WTA, a făcut un meci slab azi pe zgura de la Madrid, unde cele mai bune jucătoare din lume se luptă pentru premii de peste 4 milioane de dolari. Românca, finalistă anul trecut, a evoluat ezitant, iar Cornet, care în 2014 reușea să o învingă de trei ori pe Serena Williams, liderul autoritar al tenisului feminin mondial, a profitat.

După un prim set echilibrat, cu ambele jucătoare atente la propriul serviciu, pe care și l-au cedat o singură dată, franțuzoaica de pe locul 28 în ierarhia WTA, s-a impus în tie-break.

Simona Halep nu s-a regăsit nici în manșa secundă, în ciuda faptului că a solicitat sfaturile antrenorului Darren Cahill. Românca în vârstă de 23 de ani a arătat slăbiciune în aspectele jocului la care excela: combativitate, explozie și precizie.

Este al doilea eșec consecutiv pentru campioana noastră, după cel suferit la sfârșitul săptămânii trecute, în semifinalele de la Stuttgart, în fața danezei Caroline Wozniacki.

Rusoaica Maria Șarapova, care o învingea în finală la Madrid pe constănțeancă în urmă cu un an, s-a calificat în runda secundă și își va recupera poziția a doua în clasamentul mondial.

Tot azi, o altă jucătoare din România, Andreea Mitu, venită din calificări, își va măsura forțele cu americanca Varvara Lepchenko. În urmă cu doar câteva săptămâni, pe zgura verde de la Charleston, românca de pe locul 100 în lume, obținea prima victorie din carieră în circuitul WTA chiar în fața jucătoarei originare din Uzbekistan. Atunci, Lepchenko s-a retras în setul secund, după ce îl pierduse pe primul, din cauza unei accidentări.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...