AcasăAlegerile editorilorSeparatiștii pro ruși anunță încetarea focului în estul Ucrainei

Separatiștii pro ruși anunță încetarea focului în estul Ucrainei

-

Liderii separatiști din estul Ucrainei au anunțat un armistițiu unilateral valabil începând cu miezul nopții de miercuri. Acesta ar reprezenta un pas major în rezolvarea conflictului care a început în urmă cu peste doi ani.

Potrivit The Independent, în urma acestui conflict dintre rebelii separatiști pro ruși și forțele ucrainiene au murit peste 9.500 de oameni. Liderul separatiștilor, Alexender Zakharchenko, a anunțat încetarea focului la o televiziune rusă.

Îmbrăcat la costum și nu în haine camuflaj, ca până acum, Zakharchenko a spus la televiziunea rusă că rebelii vor respecta „pe deplin acordul de la Minsk” și că „este singura soluție”.

Anunțul vine la câteva ore după ce președintele Ucrainei, Petro Poroshenko, a anunțat că așteaptă ca parlamentul să voteze curând câteva amendamente constituționale prin care estul țării să primească un fel de autonomie.

Este pentru prima dată de la începutul conflictului când rebelii, despre care se spune că sunt controlați de la Moscova, au decis unilateral să înceteze focul.

Poroshenko urmează să-i primească pe miniștrii de externe din Franța, Germania, Marea Britanie și Polonia pentru a discuta pe marginea conflictului din estul Ucrainei.

Conflictul armat, care are loc pe teritoriile regiunilor Donețk și Luhansk, a început în aprilie 2014. Uniunea Europeană, NATO, Ucraina și SUA acuză Rusia că are implicare în acest conflict și că forțe armate regulate luptă de partea separatiștilor. Puterea rusă neagă implicarea.

Iată cum arată situația în Ucraina în acest moment:

Map of the war in Donbass.svg
By Marktaff, ZomBear – This file was derived from:  East Ukraine conflict.png, CC BY-SA 4.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=34676592

Românii ar putea avea încă o zi liberă. Când cad sărbătorile legale în 2017

https://greatnews.ro/cum-se-vor-stabili-preturile-rca-ce-schimbari-propun-parlamentarii-si-guvernul/

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

România și creșterea TVA. TOP 35 – care sunt țările europene...

0
Deși președintele Nicușor Dan a promis în campania electorală că TVA-ul nu va crește, mărirea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 21%...

Ce ministere își doresc partidele în următorul Guvern

0
PSD, PNL, USR și UDMR pare să se fi pus de acord pentru constituirea unui guvern. Social-democrații au propus să există o rocadă și...

Câți români susțin creșterea cheltuielilor în domeniul apărării

0
Peste 72% dintre români ar susţine o creştere a cheltuielilor pentru apărare, astfel încât România să îşi poată apăra suveranitatea în cazul unei agresiuni...