Biserica fortificată din Biertan văzută de pe un deal din apropiere. Foto: Andreea Dogar / GreatNews
Alma Vii, Richiș, Biertan, Saschiz, Cincșor, Viscri și alte sate din Colinele Transilvaniei ar fi putut avea soarta multor altor localități rurale din România care, depopulate și sărăcite, se sting încet. Însă în multe dintre satele din Coline, o regiune care se întinde peste o parte din județele Sibiu, Brașov și Mureș, această tendință a fost inversată.
Într-adevăr, cei mai mulți sași au plecat, dar în ultimii ani s-au stabilit aici numeroși orășeni veniți din București, Cluj-Napoca și alte mari orașe, precum și foarte mulți străini din toate colțurile Europei.
Atrași de patrimoniul uluitor lăsat în urmă de sași – de la bisericile fortificate cu turnuri și ziduri groase la casele spațioase vopsite în culori calde, decorate cu anul construirii pe fațade – foarte mulți europeni și-au cumpărat case aici ca să se retragă la pensie, să se apuce de meșteșugărit (ca de exemplu tâmplărie) sau să înceapă afaceri, cele mai multe dintre ele axate pe turism.
De altfel, la sfârșitul anului trecut, regiunea Colinele Transilvaniei a fost recunoscută oficial ca destinație de ecoturism.
Un astfel de „sat internațional”, cu 11 naționalități, este Richiș (Reichesdorf în germană) din județul Sibiu. Aici, în mica localitate cu mai puțin de 700 de locuitori, s-au mutat de-a lungul timpului oameni din Germania, Elveția, Italia, Lituania, Marea Britanie, SUA, Franța, Olanda, Ungaria, Israel sau România.
„Richiș e cel mai internațional sat. Casele sunt foarte scumpe acum”, povestește Anthonia Timmerman, zisă Toni, o olandeză în vârstă de 75 de ani care are o pensiune în Richiș, în fosta casă parohială a bisericii săsești din sat, pe care a închiriat-o de la Biserica Evanghelică.
Toni și soțul ei, care a murit în urmă cu 7 ani, au ajuns pentru prima dată în România în august 1990. Au venit cu o rulotă, împreună cu cei 3 copii, după ce anterior trimiseseră niște ajutoare în țară, la scurt timp după Revoluție.
„Soțul a zis „E așa frumos aici””, își amintește Toni, care a lucrat în IT într-un spital. Ulterior au cumpărat o casă pe numele unei românce și au continuat să vină în fiecare an în România în vacanță. Veneau de 3 ori pe an în Richiș: primăvara, toamna și vara alături de copii.
Au deschis un camping în sat, iar în 2002 au cumpărat magazinul și barul din localitate. Când au ieșit la pensie, în 2009, și-au vândut casa din Olanda și au deschis pensiunea din Richiș.
„Eu sunt acasă aici. Natura, viața simplă îmi place foarte mult. Când sunt în Olanda vreau tot timpul să mă întorc înapoi”, spune Toni, care vorbește bine limba română. „Pot și citi, și scrie. De o jumătate de viață sunt aici.”
La pensiunea ei vin mai ales turiști din România, Germania, Austria, Elveția, Belgia, Marea Britanie, Olanda sau Franța.
Ca să ajute comunitatea din Richiș și să îi includă pe localnici în activitățile pe care nou-veniții le derulează în sat, aceștia din urmă au înființat Asociația Pro Richiș în 2012. Au amenajat o bibliotecă într-o sală mică din căminul cultural, au organizat activități pentru copiii din sat, concerte în biserică și piese de teatru în căminul cultural.
„Am să fac o grădină de legume pentru copii”, spune Toni despre următorul proiect al asociației, care are 14 membri.
Un alt sat revitalizat din Colinele Transilvaniei este Alma Vii, din județul Sibiu. Atestat documentar în 1289, satul era numit și Alma între Vii deoarece se afla într-o zonă viticolă bogată (sașii cultivau viță de vie în terasele amenajate pe pantele dealurilor).
Aici, lucrurile au început să se schimbe în bine din 2008, când Fundația Mihai Eminescu a inițiat primele proiecte în sat. Au fost restaurate fațadele unor case particulare, dispensarul și magazinul din sat au fost consolidate și s-au reparat podețele. În plus, locuitorii care voiau să își dezvolte mici afaceri au primit consultanță și au fost invitați să participe la cursuri de formare profesională.
Ulterior, începând cu 2015, cu ajutorul unor granturi din fonduri norvegiene și din partea Ambasadei SUA, fundația a restaurat biserica evanghelică din sat, turnurile și zidurile de apărare ale acesteia.
Deoarece nici în Alma Vii nu mai trăiesc sași, biserica a fost transformată într-un centru cultural, educativ și turistic ce azi găzduiește evenimente și sărbători ale comunității. În curând, aici va fi înființat și un punct gastronomic local, unde va fi servită mâncare tradițională pregătită de oameni din sat.
Satul a prins viață și tot mai multe persoane și-au cumpărat case aici în ultimii ani, inclusiv Mike și Marion, doi soți germani care au restaurat o veche casă săsească și au transformat-o într-o casă de oaspeți numită Alma-Via Guesthouse. Satul are și alte pensiuni, inclusiv două case de oaspeți deținute de Fundația Mihai Eminescu.
„Casele ca de turtă dulce cu glazură pastel de-o parte și de alta a străzilor pricipale. Șurile din spatele caselor deschid drumul către grădinile cu roșii, porumb și cuiburi de cartofi, care urcă adesea până sus, pe coama dealului”, fragment din broșura „Redescoperiți Alma Vii. Povestea proiectului de restaurare a bisericii fortificate din satul Alma Vii, județul Sibiu”
Satul a început să se ridice, au apărut noi locuri de muncă, iar unii localnici și-au lansat mici afaceri. Un exemplu este Alexandra Lăcătuș, de 33 de ani, care are o firmă împreună cu soțul ei prin care administrează biserica fortificată din Alma Vii. Tot ea administrează și cele două case de oaspeți pe care Fundația Mihai Eminescu le are în sat.
Tânăra, care a terminat matematică-informatică la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, știe engleza și uneori este și ghid pentru turiștii care vizitează biserica fortificată.
În plus, Alexandra și-a luat certificatul de bucătar și gătește pentru turiștii care vin la casele de oaspeți din sat, inclusiv pentru evenimente precum nunțile sau brunch-urile.
„Au și bucătărie, pot găti și ei, dar rar. De cele mai multe ori le gătesc eu mâncare tradițională. Sunt foarte atentă la alergii, îi întreb întotdeauna. Pentru că în ultimii ani mulți vor fără gluten, sunt vegani, au alergii. Fac mâncare tradițională, dar adaptată nevoilor lor”, povestește Alexandra, care are un fiu de 12 ani.
Un alt localnic ce a beneficiat de pe urma renașterii satului este Ilie, un bătrân de 71 de ani care arată cu cel puțin 10 ani mai tânăr. El îi plimbă cu căruța pe turiștii care se cazează la Mike și Marion. Îi duce la stâne, pe dealuri, la apicultorul de la marginea satului sau prin păduri la adunat bureți. O plimbare costă 150 de lei.
„E liniște și aer curat. Minunat, frumos. Și pădurea, și tot. Foarte fain. Foarte mult le-o plăcut. Am avut englezi, italieni. Mă înțelegeam, era ghidul ăsta domnul Săndel, care venea cu mine pe scândură”, își amintește Ilie, care are 2 nepoți în sat.
Toți cei 5 copii au lui sunt plecați în străinătate, în Spania și Germania.
Evitarea depopulării este unul dintre scopurile numeroaselor proiecte care se desfășoară în Colinele Transilvaniei.
„Comunitatea a început să se miște. Localnicii nu mai sunt nevoiți să vândă și să plece. Fac miere, mâncare pentru nunți. Oamenii încep să se specializeze și să producă și altceva decât turism. Sunt nuclee de antreprenori în aceste localități”, explică Florentina Florescu de la Asociația Mioritics, specialistă în dezvoltare durabilă.
Apicultorul din Alma Vii este Deak Bela, în vârstă de 55 de ani. Este de loc din județul Cluj, unde lucra în domeniul amenajărilor interioare. Însă de 7 ani s-a mutat în casa socrilor săi din Alma Vii și s-a apucat de apicultură. A ajuns să aibă 365 de stupi și produce 3-4 tone de miere pe an.
„Zona e foarte bună pentru apicultură datorită biodiversității”, spune Deak.
Într-adevăr, Colinele Transilvaniei sunt cunoscute pentru peisajul mozaicat, acea alternanță pitorească de pajiști cu flori de câmp, păduri cu stejari uriași, miriști, fânețe, pășuni și livezi cu pomi fructiferi.
Albinele găsesc aici o mulțime de specii de flori și plante, drept dovadă diversitatea uimitoare a mierii produse apicultorul din Alma Vii: miere de iulișcă, polifloră, de floarea-soarelui, de tei, de salcâm, salcie sau păpădie. Deak produce și sortimente mai neobișnuite, ca de exemplu miere cu polen, cu nuci sau semințe de dovleac, scorțișoară, zmeură, semințe de in, cimbru, cătină, ghimbir, lămâie, fructe de pădure, afine, cuișoare, polen sau merișoare.
Cea mai mare parte a mierii este vândută direct către clienți din județele Sibiu și Cluj, inclusiv către turiștii care vin la pensiunea Alma-Via Guesthouse. „Vin turiștii de la Mike aici, se uită ce facem noi în stupină, se îmbracă în haine de apicultori, cumpără miere”, explică apicultorul.
Deak face și mied, pe care îl obține din 17 kilograme de miere lăsată la fermentat în apă într-o damigeană de 50 de kilograme.
Ceara rămasă este topită și transformată în lumânări pe care le vinde tot în orașele din zonă, în special la Cluj-Napoca, Mediaș și Sibiu.
Dincolo de afacerile de familie apărute în sat, locuitorii din Alma Vii au început și să se implice mai mult în gospodărirea localității. De exemplu, satul are acum coșuri de gunoi și recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor din plastic. Totodată, ei s-am mobilizat și au depus o petiție către toate instituțiile responsabile pentru reabilitarea urgentă a drumului ce duce către Alma Vii, care este acum în curs de asfaltare.
Astfel de activități de implicare civică au avut loc în 10 sate din regiune, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri norvegiene care și-a propus să creeze o rețea de mentori și de lideri comunitari care să răspundă în timp real nevoilor identificate local. Timp de un an, localnicii au participat la întâlniri în cadrul cărora au aflat cum pot pune umărul la ridicarea satelor.
„Pentru ca ei să fie mai vii, să-și dea seama că de bunăstarea lor nu sunt responsabile doar autoritățile”, explică Luminița Tănasie de la Asociația Mioritics, organizație care a desfășurat proiectul în parteneriat cu organizația WWF România și Fundația Mihai Eminescu.
În cadrul proiectului, fiecare comunitate a primit 1.000 de euro pentru un mic proiect care să îmbunătățească viața în sat. Fiecare localitate și-a ales un obiectiv. În general, banii au fost cheltuiți pe materiale (coșuri de gunoi, cărămizi, bănci, cuști pentru animalele ce urmează să fie sterilizate etc), iar sătenii au făcut voluntariat: au montat băncile, au împrejmuit cu gard o grădină școlară, au reparat un podeț, au reabilitat o sobă de la căminul cultural.
„Oamenii au participat la întâlniri și au stabilit punctele slabe și cele forte ale satelor. Au aflat care sunt drepturile și obligațiile lor, cum pot face o petiție la primărie pentru asfaltarea drumului, care acum chiar a început”, arată și Carmen Pădurean de la organizația WWF România.
„În comunitățile unde există oameni cu inițiativă lucrurile s-au schimbat.”
Vă recomandăm și:
