Satul în care toți locuitorii s-au îmbogățit. Fiecare a primit câte 2 milioane de dolari

Cei 80 de locuitori ai satului spaniol Cerezales del Condado au devenit milionari peste noapte, fără să facă nimic.

Nici măcar nu au jucat la Loto. Norocul a constat în faptul că în respectiva localitate s-a născut Antonino Fernandez, fostul director al Grupo Modelo, compania care produce celebra bere Corona.

Micul sat se află la aproximativ 145 de kilometri de Valladolid. Este recunoscut pentru spectaculozitatea în care sătenii își serbează localitatea în fiecare an. Ies pe străzi cu flori și orchestră și danzează. În Cerezales del Condado se pune mare preț pe o băutură, însă nu e vorba de bere, ci de vermut.

Miliardarul Fernandez a murit în vara acestui an. A emigrat în Mexic în 1949, când avea 32 de ani. Potrivit testamentului său, a decis să lase echivalentul a 160 de milioane de dolari locuitorilor satului unde a crescut, în sărăcie, într-o familie cu 13 copii.

Când a împlinit 14 ani, a fost nevoit să abandoneze școala, pentru că părinții săi nu își mai putea permite să plătească taxele.

După ce s-a căsătorit s-a decis să se mute în Mexic și s-a angajat la Grupo Modelo, companie a unchiului soției sale. În 1971 a devenit șeful companiei și a reușit să facă din Corona cea mai populară bere mexicană exportată în toată lumea.

Berea Corona a apărut în 1925. Afacerea a fost începută în Mexic de un grup de imigranți nemți. I-a cucerit pe mexicani în foarte scurt timp, însă popularitatea la nivel mondial a venit la jumătatea anilor `70, după ce a fost exportată mai întâi în Statele Unite.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.