Un centru de afaceri cu produse agroalimentare, Piața Rogerius, considerată cea mai modernă din România a fost inaugurată. Proiectul a fost realizat prin programul „Cooperare Transfrontalieră pentru Dezvoltarea unui Centru de Afaceri cu Produse Agroalimentare în Oradea şi a unui Centru pentru Educaţie Antreprenorială în municipiul Debrecen”, la care au fost parteneri Municipiul Oradea şi Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu-Bihar, potrivit Adevărul.
Centrul de afaceri este într-o clădire modernă, cu o suprafață de aproape 9.000 de metri pătrați, care poate găzdui până la 1.000 de comercianți.
Piața este împărțite pe sectoare: legume-fructe, carne-pește, lactate-ouă, panificație, produse bio și apicole, produse împachetate tradiționale, flori, produse nealimentare.
Pentru producerea energiei electrice și pentru încălzire se folosesc panouri solare și surse regenerabile nepoluante.
„În zona superioară a centrului se află o terasă amenajată ca o zonă verde, care va fi un spaţiu public la dispoziţia orădenilor. Apa de ploaie se colectează într-u bazin şi va fi folosită la udarea spaţiului verde şi la întreţinerea clădirii. De asemenea, încălzirea apei pentru întreaga clădire se face pe timp de vară cu panouri solare.
În ceea ce priveşte accesul persoanelor cu dizabilităţi, sunt prevăzute accese speciale, accesul se poate face şi cu liftul. Totodată, există băi dotate corespunzător pentru persoanele cu dizabilităţi”, a declarat viceprimarul Oradei, Mircea Mălan, citat de adevarul.ro.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările GreatNews:
- Cum va fi vremea în primele trei luni ale lui 2016
- A fost desemnată mașina anului 2016 în România
- Efect ca în filme, „prins” în realitate. Fotografie extrem de rară, surprinsă de un român
- TOP 10. Cele mai spectaculoase imagini surprinse din drone în 2015
- 20 de imagini care vă vor face să vă îndrăgostiți de Vatra Dornei
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: