Cum va fi vremea în primele trei luni ale lui 2016

Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză meteo pentru următoarele trei luni. Meteorologii spun că valorie termice vor peste cele normale ale perioadei. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi sub mediile normale în estul, sud-estul și local în sudul țării.

Ianuarie. Temperaturile vor fi apropiate de cele medii în centrul, nordul și local în vestul țării, iar în rest vor fi peste norme.

În Banat, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia se vor înregistra maxime de până la 2 grade, iar în Crişana şi Moldova mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de -2 grade. În centrul şi în nordul ţării se vor înregistra între 4 și -6 grade. Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţă de excedent.

Februarie. Temperaturile vor fi apropiate de mediile lunare multianuale. Fac excepție zonele de sud-est, sud și local în ves, unde temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale.

În Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Banata maximele se vor încadra între 2 şi 8 grade Celsius. În Moldova şi Crişana se vor înregistra valori cuprine între 0 şi 2 grade.

Precipitațiile vor avea o tendință de excedent și vor face excepție estul, sud-estul și local sudul țării, unde vor fi aproape de mediile multianuale.

Martie. Temperaturile medii vor peste mediile climatologice în sudul, sud-estul și local vestul țării, iar în celelalte regiuni vor fi în limite normale. În Maramureș, Transilvania și nordul Moldovei se vor înregistra valori termice cuprinse între 0 și 4 grade. În Moldova și Crișana se vor înregistra până la 6 grade. În Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, temperaturile vor fi între 6 și 10 grade Celsius.

Precipitațiile lunare se vor situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a țării.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distribuţia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

FOTO: Camil Ghircoias/Flickr (creativ commons)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările GreatNews: