AcasăPoliticăRomânia lui Iliescu de la Revoluție și de azi: Guvernul lui Cioloș,...

România lui Iliescu de la Revoluție și de azi: Guvernul lui Cioloș, criza democrației

-

Fostul președinte Ion Iliescu spune despre România că se află într-un moment critic în ceea ce privește dezvoltarea politicii și se întreabă pe cine reprezintă un guvern de tehnocrați.

„Ne aflăm într-un moment critic în dezvoltarea regimului politic românesc. Și el nu are cum să nu se reflecte în plan economic și social. Pe cine reprezintă un guvern de ‘tehnocrați’, cine îl controlează, democratic, așa cum scrie în Constituție, când nu mai știm cine și-l asumă politic, cine este puterea, cine opoziția, care îi este programul?

În Parlament se votează fără o minimă dezbatere legi cu impact determinant asupra vieții oamenilor.„Societatea civilă” a luat locul cetățenilor, și schimbă guverne, impune programe, numește miniștri, creează instituții. Minorități agresive promovează interese private, în dauna interesului public. Nu așa ceva am vrut în decembrie 1989″, arată Iliescu, într-o postare publicată duminică pe blogul său și intitulată “După 26 ani. Despre Revoluție și despre România de azi”.

Ion Iliescu spune despre Revoluția din 1989 că a fost „un mare moment de demnitate”, iar moștenirea este democrația.

„Pentru ea trebuie luptat permanent (n.r. democrație). Pentru că știm ce înseamnă lipsa ei. Și nu putem accepta revenirea la totalitarism. La fel de periculos este procesul de golire de conținut a democrației, marginalizarea instituțiilor ei fundamentale, Parlamentul, în special, transformarea partidelor politice într-un soi de spectatori, menite doar să dea impresia de pluralism politic, și, ceea ce nu putem accepta, deposedarea poporului de suveranitatea sa, prin anularea, pe diverse căi, a votului său”, mai spune Iliescu.

De asemenea, Iliescu mai crede că sărăcia este „principala amenințare internă, de natură economică și socială” și adaugă că e nevoie „mai mult că oricând de solidaritate socială și națională”.

„Toate aceste probleme se pot rezolva doar dacă rămânem o democrație funcțională, și fiecare își face datoria de cetățean. Refuzul politicii este o falsă soluție. El nu va face decât să accentueze criza democrației. (…) Cert este că avem nevoie de un nou proiect de țară, care să reflecte schimbările din ultimii 26 de ani, noul statut al României. Este necesar un consens asupra proiectului de viitor al României. Consens pe care numai politicul îl poate construi. Pentru asta partidele ar trebui să se democratizeze, să fie deschise către societate, să reprezinte cu adevărat interesele cetățenilor. (…) Este momentul unei alte asumări de responsabilitate, pentru dezvoltarea României și pentru un viitor mai bun”, mai spune fostul președinte.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

1 COMENTARIU

  1. DEMOCRATIA TA POATE CA NOI NE-AM CAM SATURAT DE VOI. PENTRU VOI CEI MARI SI TARI ESTE INTRADEVAR DEMOCRATIE IAR PENTRU PLEAVA SOCIETATII ESTE SARACIE CURATA. DAR ODATA SI O DATA NE VOM DA SEAMA CE AFM FACUT BINE SI CE AM FACUT RAU DAR ATUNCI VA FI PREA TARZIU.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...