România – Franța. Cele mai interesante 5 meciuri între echipele care deschid Euro 2016

România - Franța. ”Cocoșii” nu au pierdut niciun meci oficial în fața românilor (Youtube)
România - Franța. ”Cocoșii” nu au pierdut niciun meci oficial în fața românilor (Youtube)

România-Franța. Meciul de deschidere al Campionatului European 2016 este așteptat cu nerăbdare atât în România, cât și în Franța.

Gazdele turneului sunt mari favorite, nu doar la obținerea unei victorii lejere astăzi, ci și la câștigarea trofeului. De cealaltă parte, România nu a câștigat încă vreun meci oficial împotriva ”cocoșilor”.

Confruntarea de pe Stade de France, care va avea loc de la ora 22.00, va fi al 16-lea duel dintre cele două echipe naționale.

Franța are 7 victorii, România – doar 3, iar cinci meciuri s-au încheiat la egalitate.

1. România – Franța 6-3

S-a întâmplat în 1932, la București. Atât România, cât și Franța participaseră, cu doi ani înainte, la prima ediție a Cupei Mondiale, în Uruguay.

România s-a impus pe stadionul ONEF din București (n.r. – care avea să devină Stadionul Republicii) cu 6-3, prin ”dublele” reușite de Bodola, Wetzer și Schwartz.

Interesant este că selecționerul României de atunci, Constantin Rădulescu, a folosit o formație 2-3-5. În prezent, Anghel Iordănescu aruncă în atac maximum doi jucători.

2. Franța – România 1-2

Al doilea meci direct între cele două reprezentative s-a consumat în 1967. Antrenorul României, Ilie Oană, a trimis o formație ofensivă pe ”Parc des Princes”: 4-2-4.

Golurile ”tricolorilor”, pentru care evoluau atunci Nicolae Dobrin sau Mircea Lucescu, au fost marcate de Frățilă și Dridea.

3. România – Franța 0-1

După ce se întâlniseră și în preliminariile pentru Euro 1996, când România a remizat fără goluri în Franța, iar ”cocoșii” au câștigat în Ghencea, cu 3-1, cele două selecționate și-au măsurat forțele și la turneul final.

Francezii, cu Aime Jaquet pe banca tehnică, s-au impus cu 1-0, printr-un gol marcat de Dugarry. România a părăsit competiția încă din faza grupelor. De cealaltă parte, Franța avea să devină campioană mondială peste doi ani, pe teren propriu.

4. România – Franța 0-0

În septembrie 2011, România și Franța au jucat primul meci pe Arena Națională din București.

A fost o bătălie crâncenă, disputată pe un gazon foarte prost, o reeditare a poveștii de la Euro 2008, când ”galbenii” și ”albaștrii” s-au anulat reciproc, într-unul din cele mai plictisitoare meciuri din istoria competiției continentale.

5. România – Franța ?-?

Echipe probabile:

Franţa: Lloris – Sagna, Rami, Koscielny, Evra – Matuidi, Kante, Pogba – Griezmann, Giroud, Payet. Antrenor: Didier Deschamps

România: Tătăruşanu – Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ – Pintilii, Hoban – Popa, N. Stanciu, B. Stancu – Fl. Andone. Antrenor: Anghel Iordănescu

Rămâneți pe GreatNews.ro pentru cronica meciului de deschidere al Euro 2016.

Euro 2016: Tot ce trebuie să știi despre cele 24 de naționale participante