Idei de afaceri. Un român închiriază albine americanilor

Un român a pus pe picioare o afacere cu albine, în America. Stabilit în statul Florida, Cristian Oslobanu a ajuns cunoscut în rândul fermierilor americani care închiriază de la el albine, ca să-și polenizeze culturile.

Astfel, românul Cristian Oslobanu a reușit să pună pe picioare o afacere cu albine profitabilă, câștigând bani din închirierea stupilor, pentru polenizare.

Așa a ajuns Oslobanu să înființeze compania Beerom Apiaries Inc, pornind la drum cu 50 de stupi. În prezent, românul stabilit în America deține 4.000 de stupi de albine, iar o parte din ei sunt vopsiți în culorile tricolorului.

Vara, fiecare stup ajunge să aibă o populație de 50.000-60.000 de albine pe care le trimite atât în Florida, cât și în alte state învecinate, acolo unde fermierii îi solicită serviciile, după cum relatează agrointel.ro. Multe dintre albine mor însă din cauza stresului, pe timpul transportului către fermele americane.

Cea mai mare problemă a apicultorului român a fost însă găsirea unor angajați care să se priceapă la apicultură. Chiar și acum, Cristian Oslobanu a dat anunțuri că este în căutare de angajați sezonieri pe care este dispus să îi plătească cu 10,26 de dolari pe oră, pe perioada 15 ianuarie – 15 noiembrie.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.