Rezultate Evaluare Națională 2016 Ploiești. Note afișate pe edu.ro

Rezultate Evaluare Națională 2016 Ploiești. Elevii care au terminat clasa a VIII-a în această vară au susținut în această săptămână Evaluarea Națională.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2016 au fost publicate de autoritățile din educație pe evaluare.edu.ro. Oricine poate consulta lista notelor obținute de elevi.

Potrivit rezultatelor afișate pe site, 47 de elevi din București au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2016. Numărul acestora este mult mai mare decât anul trecut, când numai 13 elevi din Capitală au reușit să obțină media 10 la examenul de capacitate. În județul Ilfov, 5 elevi au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2016.

Conform datelor care au fost publicate anterior de Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, în jur de 150.000 de elevi au susținut examenele de la Evaluarea Națională 2016.

Evaluarea Națională 2016 a venit și cu o premieră: în acest an, lucrările de la Evaluarea Națională au fost corectate în alte județe decât cele în care s-au susținut examenele. Acest sistem s-a aplicat atât în cazul probei de Limba și Literatura Română, cât și în cazul probei de Matematică.

Ministerul Educației publică astăzi rezultate evaluare națională 2016 Ploiești pe site-ul evaluare.edu.ro.

Elevii care au terminat clasa a VIII-a au susținut luni proba la Limba și Literatura Română, iar miercuri s-a desfășurat proba de Matematică. Proba la Limba Maternă a fost organizată marți, 28 iunie.

Candidații la Evaluarea Națională 2016 nu au avut voie să introducă în sălile de examen obiecte precum ghiozdanele, rucsacurile, sacoșele sau poșetele. Ei au avut obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ.

De asemenea, elevii nu au avut voie să aibă la ei, în sălile de examen, în obiectele de îmbrăcăminte sau de încălțăminte, în penare sau în bănci, cărți sau lucrări precum: manuale, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați.

Rezultate Evaluare Națională 2016 Ploiești

La primul subiect de la proba de Limba și Literatura Română a examenului de Evaluare Națională 2016 elevii au avut de analizat poezia „Salcâmii” de A.E. Baconsky. Lor li s-a cerut să arate că această creație aparține genului liric. La al doilea subiect elevii au avut de redactat o compunere de 150 – 250 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare imaginară sau reală care a avut loc într-o stațiune turistică.

În cazul probei de Matematică de la Evaluarea Națională 2016, elevii au avut de făcut mai multe calcule la primul subiect, la subiectul al doilea au primit mai multe ecuații și funcții, iar la cel de-al treilea au avut de rezolvat câteva probleme de geometrie.

După rezultate evaluare națională 2016 Ploiești, contestațiile pot fi depuse numai vineri, 1 iulie, între orele 16.00 – 20.00. Contestațiile vor fi rezolvate în perioada 2 – 4 iulie, iar pe 5 iulie vor fi afișate rezultatele finale după contestații.

Rezultate Evaluare Națională 2016 Ploiești

După ce se afișează rezultate Evaluare Națională 2016 Ploiești, urmează etapa de repartizare a elevilor la liceele din județ.

În perioada 8-12 iulie, elevii care au terminat clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere şi tot în această perioadă fişele vor fi introdse în baza de date computerizată.

Pe data de 20 iulie, liceele vor afişa listele candidaţilor repartizaţi în unitățile respective. Candidaţii vor putea depune dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizaţi în perioada 21 – 29 iulie.