Rețeaua cardului de sănătate este indisponibilă

Cardul de sănătate. Foto: cnas.ro

După grevele care afectează întregul sistem de sănătate românesc, astăzi a căzut și rețeaua informatică a cardului de sănătate.

Sistemul informatic al cardului național de asigurări de sănătate este indisponibil de marți dimineață, din cauza unor probleme tehnice, potrivit unor informații publicate pe site-ul CNAS.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că până la rezolvarea problemelor tehnice, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă în regim off-line.

Greva generală din Sănătate, susținută de Federația Sanitas, care a început luni, pare să-și fi atins scopul.

Mișcarea a fost suspendată după ce liderii sindicali au primit promisiuni din partea guvernanților că majorările salariale vor trece de Parlament săptămâna viitoare.

Chiar și așa, sistemul de sănătate va funcționa la un nivel redus, urmând să fie asigurate doar urgențele, de doar o treime din personalul medical.

Guvernul s-a opus cerințelor sindicaliștilor, precizând că amendamentele cerute de sindicaliști și votate de deputații din comisiile de Buget și Muncă sunt „pomeni electorale”.

Mai mult, Ministerul Sănătății a anunțat că va contesta greva în instanță.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Revoluție în sănătate. Spitalele, obligate să publice sponsorizările primite de medici și achizițiile