Pui crescuți ca la țară. Un antreprenor investește într-o rețea de mici crescători de păsări

Un antreprenor din Timișoara vrea să inființeze o rețea de mici fermieri care să crească păsări în sistem neindustrial, respectiv după modelul celor de curte.

Ca să-și pună planul în aplicare, Horia Cardoş care deține deja o afacere cu magazine pentru micii fermieri caută 100 de crescători de păsări care să livreze 4 -5.000 de păsări, o dată la nouă săptămâni.

Suma pe care este dispus să o investească în rețeaua de crescători de păsări în sistem neindustrial este de aproximativ 10 milioane de lei.

Afacerea este gândită astfel încât firma antreprenorului Cardoș să pună la dispoziţia crescătorilor puii de o zi, furajele și asistenţa sanitar-veterinară, care în bani înseamnă în jur de 100.000 de lei pentru fiecare fermă.

„Finanţarea, care pentru 100 de ferme se va plasa la circa 10 milioane de lei, este realizată din surse proprii, furnizori şi surse bancare, fiecare în proporţie de o treime. Iar pe fermieri îi va costa, conform calculelor lui Horia Cardoş, între 5.000 şi 8.000 de euro pentru o fermă cu un adăpost de circa 400 mp şi 2.500-3.000 mp teren în exterior. Preferabil ar fi să fie fermieri care au deja adăposturile, terenul şi în aceste condiţii trebuie să le furnizăm doar echipamentul, care este asemănător cu cel din fermele industriale şi asigură hrănirea, adăparea şi ventilaţia în adăpost. Echipamentul îl asigurăm tot noi şi putem să asigurăm şi o schemă de finanţare, să plătească chiar din venitul lor”, a explicat Horia Cardoş, pentru businessmagazin.ro.

Potrivit lui Cardoș, pentru acest tip de pui durata de creştere este de minimum 63 de zile, spre deosebire de puii industriali, care cresc în jumătate din acest interval.

De asemenea, şi spaţiile necesare sunt mai largi decât în cazul marilor producători, astfel că densitatea puilor va fi mai mică, de 11 capete pe metrul pătrat, faţă de 16-22 pui pe metrul pătrat în cazul păsărilor crescute industrial.

Și asta în timp ce puii ar urma să fie scoași în exteriorul adăpostului, pe un teren care trebuie să fie de câteva ori mai mare decât spaţiul interior, astfel încât să existe câte un metru pătrat pentru fiecare pasăre.