AcasăAlegerile editorilorPrimul sat din România cu o cârciumă în drum

Primul sat din România cu o cârciumă în drum

-

Un șofer de la Ambulanța Vaslui a reușit în ultima clipă să evite o tragedie pe o șosea din comuna vasluiană Poienești. Echipajul de pe salvare se îndrepta spre o intervenție, însă le-a fost dat totul peste cap după ce de pe o terasă a apărut din senin în fața mașinii un bărbat.

„Am fost solicitați în localitatea Poienești pentru a prelua o persoanã, victima unei agresiuni. Chiar înainte de a ajunge la solicitare, s-a întâmplat să-mi sară înaintea mașinii un bărbat. Eram cu piciorul pe frână și am reușit să opresc la timp, dar s-a lovit de bara de protecție, apoi a căzut pe asfalt.

M-am dat jos, i-am pus guler cervical și i-am acordat primul ajutor. Am solicitat și sprijinul colegilor. Bărbatul a fost preluat și dus la spital”, a povestit șoferul de pe ambulanță, Romică Ciciu, pentru vremeanoua.ro.

Însă marea ciudățenie este faptul că respectiva cârciumă are ieșirea direct în șosea, drum județean.

„Normele legislative spun că, din mijlocul drumului și până la un eventual gard trebuie să existe o distanță de minim 11 metri în stânga drumului și 11 metri în dreapta. Cine nu respectă aceste norme, nu poate primi autorizație de construcție. Dacă, totuși, construiește, atunci ar trebui să se implice autoritățile locale să-l someze să-și demoleze construcția sau pot interveni și demola chiar ei, dacă situația o impune”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Vasile Mihalachi, pentru vremeanoua.ro.

Drumul Județean care trece prin Poienești are o lățime de aproximativ cinci metri, iar de la axul șoselei până la intrarea în terasă sunt în jur de 2,5 metri.

Recomandările editorilor GreaNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...