Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut declarații la Palatul Cotroceni după alegerile parlamentare desfășurate duminică. El a spus că obiectivul său a fost ca partidele de centru-dreapta să obțină peste 50%, astfel încât să poată forma o majoritate parlamentară.
„Dați mi voie să vă mulțumesc tuturor celor care ați ieșit din casă și ați votat. Vă garantez că fiecare vot contează. În același timp trebuie să fim foarte sinceri. Participarea la vot a fost redusă și e foarte clar că sunt mulți români care fie nu au primit suficientă informație despre aceste alegeri, fie pur și simplu sunt nemulțumiți de mine, de clasa politică sau de anumite măsuri care au fost luate”, a spus președintele.
El a mai arătat că motivele pentru care românii nu au mers la vot „trebuie elucidate”.
„Rezultatele alegerilor arată că nu există un câștigător clar al acestor alegeri. Iar dacă ne uităm pe rezultatele care momentan se numesc provizorii, vedem că PNL în 2016 obținuse 20%, acum a obținut 25%, deci o creștere clară. USR, împreună cu PLUS, a obținut în 2016 8%, între timp au crescut la 15%. PSD-ul, care obținuse în 2016 45% a scăzut dramatic la 29%”, a continuat Iohannis.
„Este deci clar dacă adunăm aceste rezultate că partidele de centru-dreapta împreună au obținut peste 50% dintre voturile valabil exprimate. Acesta a fost obiectivul meu și din acest motiv a trebuit să mă exprim un pic mai des în public în ultimele săptămâni. În acest fel PSD-ul poate, în fine, după un ciclu întreg de alegeri, europarlamentare, locale, parlamentare, PSD-ul poate să rămână în afara deciziei politice”, a mai arătat Iohannis.
El a declarat că peste doar câteva zile va convoca consultări cu partidele care se vor regăsi în noul Parlament pentru desemnarea unui premier.
Potrivit datelor BEC, după centralizarea proceselor verbale de la 16.603 secții de votare, reprezentând 84.91 % din voturi, partidele au obținut următoarele scoruri:
Camera Deputaților
PSD – 1.487.314 voturi – 29.79 %
PNL – 1.248.618 voturi – 25.01 %
USR PLUS – 741.501 voturi – 14.85 %
AUR – 407.652 voturi – 8.16 %
UDMR – 331.691 voturi – 6.64 %
PMP – 233.886 voturi – 4.68 %
PRO România – 210.578 voturi – 4.22 %
Senat
PSD – 1.508.269 voturi -30.17 %
PNL – 1.267.624 voturi – 25.36 %
USR PLUS – 764.104 voturi – 15.29 %
AUR – 424.892 voturi – 8.50 %
UDMR – 340.660 voturi – 6.82 %
PMP – 239.005 voturi – 4.78 %
PRO România – 211.017 voturi – 4.22 %
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: