Planul lui Voiculescu din închisoare. Cum scapă de „calul mort” al lui Tăriceanu

Liderii Partidului Liberal Reformator și cei ai Partidului Conservator au început negocieri pentru a realiza o fuziune între cele două formațiuni politice. Potrivit lui Daniel Constantin, liderul conservatorilor, noul partid rezultat va avea un alt nume și doi copreședinți până după alegerile din 2016.

Dan Voiculescu, liderul spiritual al PC, a reacționat din închisoare cu privire la planul lui Daniel Constantin.

„Am aflat cu stupefacție că Daniel Constantin vrea să fuzioneze Partidul Conservator cu un alt partid. Celor care vor să-l urmeze, le doresc succes în viața politică. Pentru cei care rămân în Partidul Conservator există următoarele posibilități:
1. Parlamentarii Partidului Conservator pot face la Camera Deputaților și Senat o „grupare conservatoare” (nu grup parlamentar, dacă numărul nu le permite). Această grupare va crește constant în Parlament în 2015 – 2016.
2. Liderii județeni care vor să se transfere la un nou partid pierd automat funcția de lider, urmând a se organiza alegeri locale.
3. La alegerile locale și parlamentare din 2016, Partidul Conservator va participa într-o alianță electorală și va câștiga un număr important de primari și un număr de parlamentari are să-i permită formarea de grupuri parlamentare conservatoare la Camera Deputaților și Senat. În cazul în care vi se impune fuziunea, vă propun să se organizeze Congresul pentru alegerea unei noi conduceri a Partidului Conservator”, le-a transmis Dan Voiculescu, printr-o scrisoare, tuturor parlamentarilor Partidului Conservator.

Să vină Piedone!

În PC există mai mulți parlamentari care nu sunt de acord cu această fuziune. Una dintre cele mai dure reacții a venit de la senatorul PC Cristiana Anghel. „Nu am în vocabular expresia „nimeni în drum”. Am spus că fuzionăm cu un cal mort. Atât! Nu-mi puteam permite să-l atac personal pe domnul Tăriceanu”, a declarat Cristian Anghel.

Tensiunile din PC au început să devină mai vizibile spre sfârșitul anului trecut. Mai mult, pe 29 ianuarie, prim-vicepreședintele Partidului Conservator, Cristian Popescu Piedone, senatoarea Cristiana Anghel, vicepreşedinte, şi încă patru lideri au anunţat că se retrag din toate funcțiile deținute.

Daniel Constantin a fost „renegat” inclusiv de fondatorul partidului, Dan Voiculescu, care a transmis din închisoare că actualul președinte al PC, care i-a fost foarte apropiat, e pe lista celor pe care „îi va judeca Dumnezeu în 2015”. Cu toate acestea, Daniel Constantin nu a avut nicio replică la declarația lui Voiculescu.