Un celebru palat din România a fost consolidat și își deschide porțile pentru public

palatul universul teatru apollo111
Foto: Adrian Șandor, Loredana Brumă / casecareplang.ro / Adi Bulboacă

Consolidat în ultimele luni, Palatul Universul va găzdui începând cu vineri, 25 noiembrie, cel mai nou teatru din București: Apollo111.

În Palatul Universul, aflat pe strada Ion Brezoianu 23, a funcționat în prima jumătate a secolului XX ziarul Universul.

Construcția noului sediu al ziarului a început în anul 1926, din inițiativa lui Stelian Popescu, cu scopul de a găzdui sediul ziarului pe care îl conducea, cel mai mare din România la momentul respectiv.

Palatul Universul a fost construit după planurile arhitectului Paul Smărăndescu, cel care proiectase, în 1911, și reședința lui Stelian Popescu din București. Paul Smărăndescu a lucrat în colaborare cu inginerul Emil Prager pentru a finaliza acest monument reprezentativ pentru perioada de tranziție dintre tradiționalismul și masivitatea specifice stilului neoromânesc și detaliile geometrice tipice modernismului, se arată pe siteul casecareplang.ro.

Partea din față a Palatului Universul era destinată birourilor, iar cea din spate tipografiei. Între cele două corpuri legătura se făcea printr-o pasarelă. Construcția, cu o amprentă la sol de 4.142 mp, are o suprafață construită de peste 10.000 mp. Clădirea Palatului Universul a fost inaugurată pe 2 noiembrie 1930.

ziarul universul
Ziarul Universul a fost fondat în anul 1884 de către Luigi Cazzavillan. Foto: Wikimedia Commons

După naționalizarea din 1948, clădirea a devenit sediul Întreprinderii Poligrafice 2. După Revoluție, clădirea și-a reluat numele de ”Universul”. În 1995, a tipografia a fost privatizată, iar din 2006 a devenit proprietatea omului de afaceri Jonathan Mann.

După ce mult timp Palatul Universul s-a aflat într-o stare de degradare, clădirea a fost acum complet reconsolidată și va găzdui teatrul Apollo111, se arată într-un comunicat de presă remis GreatNews.

palatul universul teatru apollo111
Palatul Universul. Foto: Adrian Șandor, Loredana Brumă / casecareplang.ro
palatul universul teatru apollo111
Palatul Universul. Foto: Adrian Șandor, Loredana Brumă / casecareplang.ro

„Pe lângă o sală de spectacole modulară de 127 de locuri, spațiul Apollo111 include un bar și o sală de repetiții. Aflat într-o clădire istorică complet reconsolidată, noul hub cultural din strada Actor Ion Brezoianu nr. 23 – 25 aduce un concept inedit pentru scena din România: fiecare stagiune va fi curată de un alt director artistic, sub o altă temă. Stagiunea 2016/ 2017 este condusă de actorul Bogdan Dumitrache și abordează o temă interdisciplinară: teatru – film”, se precizează în comunicat.

Noul teatru se deschide cu spectacolul „ALI: Frica mănâncă sufletul”, regizat de Radu Jude după un text al lui Rainer Werner Fassbinder. Spectacolul, care este o poveste despre prejudecăți, imigrație și cultură arabă, se va juca doar timp de 6 săptămâni pe scena din București, acesta fiind conceptul sub care va funcționa stagiunea principală Apollo111 – un spectacol are o durată de viață de 12 săptămâni: 6 săptămâni de repetiții și 6 săptămâni de joc.

palatul universul teatru apollo111
Imagini din timpul repetițiilor. Foto: Adi Bulboacă
palatul universul teatru apollo111
Imagini din timpul repetițiilor. Foto: Adi Bulboacă

Biletele pentru premieră sunt epuizate, iar următoarele reprezentații sunt disponibile pentru vânzare online, pe BLT.ro.

Începutul lunii decembrie va marca și lansarea teatrului Apollo111 pentru copii. Cei mici, alături de părinți, sunt așteptați în Tărâmul din Globul Fermecat, un spectacol dramatizat și regizat de Iris Spiridon după povestea „Crăiasa Zăpezii” de H.C. Andersen. Premiera va avea loc pe 3 decembrie, iar biletele se pot cumpăra, de asemenea, online.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.