AcasăAlegerile editorilorO mare campioană dezvăluie cum a îndurat bătăi cumplite de la antrenori:...

O mare campioană dezvăluie cum a îndurat bătăi cumplite de la antrenori: „Bellu are o mână grea”

-

Maria Olaru, campioana olimpică și mondială României la gimnastică, își lansează sămbătă cartea autobiografică „Prețul aurului. Sinceritate incomodă”, la Târgul de carte „Bookfest”, de la Romexpo, București, informează „Gazeta Sporturilor”.

Lansarea va avea loc la ora 13.30. Cartea apare la Editura Vremea, costă 39 de lei și are o prefață semnată de jurnalistul Cătălin Tolontan.

În cartea sa, Maria Olaru povestește că antrenorii români, inclusiv Octavian Bellu, le băteau în mod constant de gimnaste, apelul la violență fizică fiind ceva comun.

Campioana României mărturiște că antrenorii săi au bătut-o de foarte multe ori, cu palma, cu cauciucul sau chiar a fost trântită pe jos și călcată în picioare.

Iată câteva fragmente din carte, publicate de ziaristul Cătălin Tolontan pe site-ul tolo.ro și pe gsp.ro:

1. „La sfârşitul şedinţei de pregătire, îl aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? (…) ?». Şi iar… jart… trosc, mi-a îndesat câteva palme de învăţătură. Şi are dl. Bellu o mână grea!”. (la data întâmplării, Maria Olaru avea 17 ani).

2. “După‑amiază a fost teroare. Am început cu sol, m‑a bătut și s‑a purtat urât cu mine. Mi‑a dat de două ori tare cu cauciucul peste fund. După ce m‑a bătut, nu am mai făcut nimic. Îi făceam în contră și făceam mutre. Apoi m‑a trecut la sărituri. Acolo mi‑am bătut joc de ea, atunci Lili (Lili Cosma, antrenoarea Mariei – n.r.) m‑a dat afară din sală. (…) Uneori, teroarea e mai greu de suportat când te temi că vei fi pedepsită, decât pedeapsa în sine”.

3. “Am avut o zi foarte proastă. La antrenamentul de dimineață am mers prost. De când m‑am trezit din pat mă durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut să fac mai nimic. Când a văzut d‑nul Cărpinișan că fac prost la treișaizeci, a început să mă bată. Mi‑a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în fața lui în poziție de drepți și iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele și iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare. Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste față și m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii și fața. La ochi eram puțin vânătă”.

Dincolo de bătăi, Maria Olaru povestește că a trebuit să îndure și numeroase jigniri și umilințe din partea antrenorilor.

maria olaru
Cartea Mariei Olaru. Foto: Editura Vremea

Născută în anul 1982, la Fălticeni, Maria Olaru a câștigat medalii de aur la toate competițiile de gimnastică importante. A început pregătirea la CSS „Cetate” Deva, la 500 km de casă, la vârsta de 7 ani.

În 1998 a devenit campioană europeană cu echipa şi a obținut locul II la sărituri (Sankt Petersburg). În același an s-a clasat a doua la individual compus la Goodwill Games (New York).

În 1999, la Tianjin, China, a obținut titlul de campioană mondială absolută la individual compus, locul I cu echipa şi locul III la sărituri.

În 2000, la Olimpiada de la Sydney, a obținut medalia de aur cu echipa şi de bronz la individual compus.

Începând de mâine, cartea “Prețul aurului. Sinceritate incomodă” este disponibilă și pe site-ul Editurii Vremea.

Recomandările editorilor GreatNews:

Povestea românului care vrea să traverseze Oceanul Atlantic vâslind
Un străin pentru națională. A primit cetățenia și poate juca pentru România
Povestea fetiței de 12 ani care a alergat și terminat un semimaraton din greșeală

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

4 COMENTARII

  1. O MARE CAMPIOANĂ, dar un om mic. Dacă era în trupele speciale se plângea la mama? Patetică şi ea, dar şi aşa zişii jurnalişti. Ruşine!

  2. pai ea a stiut ca se duce la gimnastica nu la trupele speciale
    comunistule, daca ti se pare ca normal ca o fetita de maxim 10 ani sa fie calcata in picioare si lovita peste fata tuesti un om de nimic raghina marcel

  3. eu am avut fata in cl I.a la Deva la gimnastica si asta e purul adevar ,d-na Bitan se aseza jos si arunca cu papucul in fete ,intro zi a fost lovita si fata mea dar din greseala de papucul doamnei care era pentru alta fata..mancarea era orez…. si ala putin eu am fost anuntata in semestru doi spre sfarsit sa merg sa-mi iau fata acasa ca se ascunde in WC si nu mai vrea sa faca antrenamente ca a fost un accident la barna in care sa lovit la spate si a lesinat .. dar ele erau batute de antrenori nu numai belu si bitan si ceillalt ii bateau…

  4. Extraordinar ,, a stiut ca se duce acolo ” , se vede domnule Marcel ca nu gindesti , pai ce stie un copil de 7 ani ? Sa le fie rusine antrenorilor !

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...