Povestea fetiței de 12 ani care a alergat și terminat un semimaraton din greșeală

LeeAdianez Rodriguez-Espada
LeeAdianez Rodriguez-Espada. Foto: Captură YouTube

O fetiță în vârstă de 12 ani a alergat și a terminat un semimaraton din greșeală, relatează CNN.

Deoarece întârziase la cursa de 5.000 de metri organizată în New York, SUA, LeeAdianez Rodriguez-Espada a fost adusă de mama ei cu mașina chiar aproape de linia de plecare. Când a ajuns la linia de start, cursa începuse deja.

Organizatorii i-au spus fetiței să înceapă să alerge, așa că a pornit rapid pentru a-i ajunge din urmă pe ceilalți alergători.

Între timp, mama ei a ocupat un loc aproape de linia de finiș, așteptându-se să o vadă venind pe fiica ei în maximum o oră.

Concentrându-se la cursă, fetița nu a realizat decât după 6 kilometri și jumătate că linia de sosire întârzie să apară. A întrebat un alt alergător cât mai e din cursă.

„Și atunci mi-am dat seama că eram la semimaraton, nu la cursa de 5.000 de metri”, a povestit ea pentru CNN.

O fată de doar 12 ani din România a urcat cel mai înalt munte din America de Nord

În loc să abandoneze cursa, a decis să continue să alerge.

Când a văzut că fiica sa nu se număra printre cei care au terminat cursa de 5 km, Brendalee Espada, mama fetiței, a anunțat poliția. Inițial, autoritățile și organizatorii cursei au fost îngrijorați deoarece nu știau unde este tânăra.

Apoi, un polițist a văzut-o alergând în cadrul semimaratonului. LeeAdianez a povestit că știa că familia ei va fi îngrijorată, însă nu putea să renunțe pur și simplu: trebuia să termine cursa. Când a terminat semimaratonul, alergând cu 16 kilometri mai mult decât plănuise, mama ei a izbucnit în lacrimi.

Fetița a terminat cursa în două ore și 43 de minute. A terminat pe locul 1.885 din 2.111 de alegători.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

O fată de doar 12 ani din România a urcat cel mai înalt munte din America de Nord
La doar 12 ani, campionul României la șah va merge de unul singur la Campionatele Mondiale
Analfabeții care vor să cucerească România. Candidat din satul lui Eminescu: ”V-om stârpi corupția”

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.