O dronă a fost controlată cu mintea

Foto: Pixabay

O dronă a decolat de pe un erodrom de lângă Lisabona fiind controlată cu mintea de unul dintre cerecetători. „Folosim o cască ce captivează la nivelul pielii activitatea electrică a creierului. Prelumă semnalele și le transmitem unui calculator, care le transformă în mișări vizibile pe ecran”, a explicat cercetătorul Rui Costa, potrivit Știrile TVR.

Această tehnologie a fost deja testată și pe un simulator de zbor pentru avioane mari. Cercetătorii spun că în viitor am putea aprinde sau stinge lumina din casă cu ajutoru minții sau să scriem mail-uri fără să avem nevoie de o tastatură.

La astfel de proiecte se lucrează de mai mulți ani. În urmă cu trei ani, Chaotic Moon, o echipă de specialişti în tehnologie, a reuşit să controleze un skateboard motorizat cu ajutorul gândurilor. Proiectul, Board of Imagination, are la bază o cască specială, Epoc, care e capabilă să citească gândurile. Mai pe înţelesul tuturor, casca, prin intermediul unor senzori, captează impulsurile electrice produse de creier, pe care le decodează şi apoi execută comenzile la care te-ai gândit.

Iniţial, cu ajutorul unui soft special, instalat pe un computer, va trebui să-ţi faci un profil: să te gândeşti la anumite comenzi pe care vrei ca Epoc să le execute. Data viitoare, odată ce începi să te gândeşti la aceste aplicaţii, creierul tău va transmite căştii un set standard de impulsuri electrice care defineşte acea comandă.

Acest set va fi captat de Epoc şi transmis wireless către un computer. Softul Impulsurile electrice, practic citirea gândurilor, sunt procesate de un soft. În acest caz, programul a fost instalat pe o tabletă PC, montată pe placa de skateboard. Aceasta trans mite mai departe comenzile către motor: viteza la care te gândeşti, dacă vrei să pui frână sau să accelerezi etc.

„E foarte simplu. Pentru a te mişca, pur şi simplu trebuie să te vizualizezi în minte locul în care vrei să ajungi, să alegi un punct de destinaţie şi apoi să te gândeşte cu ce viteză să ajungi acolo. Toate aceste informaţiile decodate de cască sunt transmise wireless către tabletă, iar aceasta le execută”, declara Whurley, cel care a condus proiectul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.