AcasăCulturaO carte de colorat cu pinguini, în topul celor mai deranjante publicații

O carte de colorat cu pinguini, în topul celor mai deranjante publicații

-

Doi pinguini bărbați care cresc un pui de pinguin. Este rezumatul celei mai controversate cărți de colorat. Cititorii s-au declarat deja deranjați de această povestioară căreia micuții americanilor ar fi trebuit să-i dea culoare.

„And Tango Makes Three” („Împreună cu Tango suntem trei”) s-a clasat pe locul trei în rândul titlurilor care au primit cele mai multe plângeri la Asociația Bibliotecarilor Americani, arată BBC.

Pe primul loc se află „The Absolutely True Diary of a Part-Time Indian“ („Jurnalul adevărat al unui indian cu jumătate de normă”). Aceasta este povestirea lui Sherman Alexie despre un indian din America de la o școală în care populația majoritară este albă și a fost publicată în 2007.

Iar pe locul doi în clasament este „Real life story” („Poveste de viață”), de Marjane Satrapi, un roman grafic despre o fetiță iraniană din perioada de după Revoluția islamică.

Toate aceste trei titluri împotriva cărora s-au înaintat plângeri scrise pentru a fi scoase din librării sunt apărate de o asociație pentru libertatea de exprimare.

Cât despre povestea pinguinilor gay, este limpede că plângerile reclamă faptul că promovează homosexualitatea.

De altfel, în fiecare an, în jur de 300 de cărți sunt luate în colimatorul cititorilor sensibili.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Test de inteligență. O problemă de logică cu ouă de Paşte
Filmuleţul momentului. Un grup de norvegience frumoase îşi apără agricultura
TOP 10. Cele mai frumoase imagini cu Universul

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...