AcasăSci-TechO baterie reîncărcabilă va schimba sistemul energetic

O baterie reîncărcabilă va schimba sistemul energetic

-

Producătorul de autoturisme de lux Tesla a prezentat o “baterie pentru acasă”, care va schimba, potrivit fondatorului firmei, Elon Musk, “întreaga infrastructură energetică din lume”.

Bateria va costa 3.500 de dolari, urmând să fie pusă în vânzare pe piața americană în vara acestui an, iar din 2016 va fi livrată în toată lumea.

Compania californiană a prezentat bateria Tesla Powerwall, care poate stoca electricitatea furnizată de panouri solare sau de rețeaua de electricitate în momentul în care se livrează energie ieftină, îndeosebi noaptea, au precizat reprezentanții Tesla, citați de AFP.

Bateria, concepută pentru a fi fixată pe peretele casei sau în garaj, ar putea face locuințele dotate cu panouri fotovoltaice total independente de rețelele electrice tradiționale.

“Scopul nostru este transformarea totală a infrastructurii energetice mondiale, pentru a o face durabilă și fără emisii de carbon”, a declarat Elon Musk, potrivit agerpres.ro.

Elon Musk a spus că Germania ar trebui să devină o piață-cheie pentru acest tip de baterie, fiind una dintre țările cel mai bine echipate cu panouri fotovoltaice din lume.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Idei de afaceri: Apă plată și carbogazoasă, vândută la dozator

Locuri de muncă pe vase de croazieră. Se caută ghizi turistici, ospătari și bucătari
TOP 20. Cele mai potrivite orașe pentru tineri
Povestea tezaurului dacic din aur descoperit in Ucraina

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

1 COMENTARIU

  1. Interesant de stiut ce termen de garantie va avea o astfel de baterie si care va fi durata medie de viata. Poate sa fie o alternativa viabila, dar cred ca trebuie intelese toate implicatiile.

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...