Minune în Nepal. La 101 ani, a supraviețuit o săptămână sub dărâmături

Un bărbat în vârstă de 101 ani a fost salvat de sub dărâmături la o săptămână după cutremurul de 7,9 grade din Nepal, informează AFP.

Bătrânul a fost găsit sâmbătă sub dărâmăturile casei sale și dus de urgență la spital.

Vestea vine după ce chiar sâmbătă dimineață autoritățile nepaleze anunțaseră că nu cred că mai există supraviețuitori.

Cutremurul de 7,9 grade s-a produs pe 25 aprilie, fiind urmat de zeci de replici de intensitate mare.

Cel puțin 7.040 de persoane și-au pierdut viața, arată bilanțul provizoriu al victimelor. Cel puțin 14.000 de oameni au fost răniți.

O altă amenințare

„Spitalele sunt supraaglomerate, apa este puțină, cadavre se află în continuare sub dărâmături, iar oamenii dorm sub cerul liber. Este un teren propice pentru boli”, a subliniat Rownak Khan, adjunctul reprezentantului UNICEF în Nepal.

Ca o măsură de urgență, autoritățile nepaleze au interzis, pentru moment, sacrificare animalelor și vânzarea cărnii și peștelui în anumite zone din capitala Kathmandu, în încercarea de a preveni răspândirea unor boli.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.