Decizia ministrului Sănătății cu privire la propunerea de a candida la parlamentare

Vlad Voiculescu FOTO: Pagina perosnală de Facebook Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu FOTO: Pagina perosnală de Facebook Vlad Voiculescu

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că nu va intra în campania electorală și nu va candida pentru nicio funcție în viitorul parlament.

Anunțul a fost făcut în contextul în care a fost invitat și va participa la lansarea programului de guvernare al PNL în cadrul Consiliului Național.

„Am fost invitat la lansarea programului de guvernare al Partidului Național Liberal și am acceptat invitația (așa cum aș accepta și dacă ar veni din partea altor partide politice interesate de Sănătate).

Voi merge pentru a vorbi despre sistemul sanitar, cum l-am găsit și ce se poate face mai departe pentru însănătoșirea lui.

După 4 luni la Ministerul Sănătății, știu că acest lucru este posibil. Merg acolo pentru că, indiferent de partid, politicienii vor forma viitorul Parlament al României și de votul și de prioritatile lor va depinde sănătatea noastră.

Pentru că aș vrea să opresc orice speculații inutile, anunț aici că nu voi candida la aceste alegeri parlamentare. La Ministerul Sănătății lucrăm la câteva proiecte importante pentru pacienți și personalul medical și voi folosi fiecare oră care mi-a mai rămas din acest mandat pentru a le duce la capăt.

Desigur, nu aș vrea ca acestea să fie folosite ca muniție electorală. Mai degrabă mi-aș dori ca, odată finalizate, să reprezinte o fundație solidă de construcție pentru viitorul Parlament și viitorul Guvern”, a spus Vlad Voiculescu pe pagina personală de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Când vor cădea sărbătorile legale în 2017

https://greatnews.ro/doua-aeroporturi-din-romania-vor-sa-fuzioneze-pentru-primi-bani-europeni/