Micul secret pentru a slăbi mai ușor

Dietele sunt la mare modă în lumea civilizată, iar nutriționiștii se întrec în a oferi sfaturi pacienților despre ce ar fi cel mai indicat să consume. Un studiu desfășurat pe durata unui an a ajuns la o concluzie interesantă.

Dacă unii nutriționiști recomandă că o dietă bogată în proteine asigură scăderea în greutate, alți nutriționiști sunt de părere că fibrele sunt cele care fac diferența.

Persoanele implicate într-un studiu timp de un an de zile au avut la dispoziție mai multe căi de a slăbi. Cele care s-au concentrat exclusiv pe consumul a minimum 30 de grame de fibre pe zi au pierdut în greutate aproape la fel de mult ca cele care au avut multe restricții alimentare și o dietă foarte complicată.

Potrivit cercetătorului şef Yunsheng Ma, de la University of Massachusetts Medical School din Worcester din Marea Britanie, un regim alimentar permisiv în care oamenii se concentrează pe creșterea aportului de fibre ar putea avea un efect mai bun pe termen lung decât o dietă mai restrictivă care trebuie urmată întreaga viață, precum cea care presupune reducerea aportului de grăsimi saturate.

Secretul unei scăderi în greutate într-un mod sănătos este, așadar, consumul a minumum 30 de grame de fibre pe zi.

„Am ales fibrele dietetice pentru că exercită beneficii clinice la nivelul mai multor componente ale sindromului metabolic, inclusiv circumferinţa taliei, homeostazia lipidelor şi a glucozei, controlul nivelului de insulină, pe lângă greutatea corporală şi reglarea anumitor markeri inflamatori”, a declarat Yunsheng Ma, pentru Reuters Health.

240 de adulți obezi cu sindrom metabolic au participat la studiu și au fost împărțiți în două grupe. Una dintre grupe a urmat dieta recomandată de American Heart Association (AHA), iar cealaltă avea ca scop consumul a minimum 30 de grame de fibre pe zi.

Persoanele din grupa cu dieta bogată în fibre au pierdut, în medie, două kilograme, comparativ cu 2,6 kilograme în medie în cazul grupei AHA. De asemenea, şapte persoane din grupa cu dieta bogată în fibre s-au îmbolnăvit de diabet de-a lungul studiului (care a durat un an), comparativ cu doar un pacient din grupa AHA.

Totuşi, dieta bogată în fibre a avut efecte pozitive şi a fost mai uşor de urmat, ceea ce se reflectă și pe termen mai lung, potrivit Juliei Zumpano, dieteticiană la Cleveland Clinic, care lucrează cu departamentul de cardiologie preventivă.

„Fibrele te umplu, se umflă în stomac şi menţin senzaţia de saţietate pentru mai mult timp. Dar consumul de fibre ar putea fi limitat în cazul persoanelor care suferă de tulburări ale tractului digestiv sau care suferă de diaree, a mai spus dieteticiana.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.