Medicii sunt îngrijorați. Câți români mor în fiecare zi din cauza fumatului

Președintele Societății Române de Pneumonologie, prof. dr. Florin Mihălțan, a declarat că 70 de români mor în fiecare zi din cauza fumatului.

„Încetinirea declinului acestei boli (bronhopneumopatiei obstructive cronice — BPOC — n.r.) este întreruperea fumatului. Această întrerupere a fumatului presupune o lege care să fie extrem de corectă în România şi care, din păcate, de la momentul în care a fost votată şi aprobată de Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor este în continuare amânată la votul în plen, lucru care din punct de vedere al cifrelor înseamnă că în fiecare zi 70 de români mor din cauza fumatului, iar 42.000 de oameni pe an suferă complicaţii”, a declarat doctorul Mihălțan, citat de ziaruldeiasi.ro.

Medicul a mai spus că din cauza bolilor provocate de fumat se pierd foarte mulți bani de la bugetul de sănătate, dar și de la cel social, pentru că cei diagnosticați cu BPOC, în general pacienți peste 50 de ani, sunt pensionați înainte de termen.

„Într-o Românie în care avem 73% fumători pasivi din populaţie este firesc ca aceştia să primeze. Noi vorbim despre fumat şi bronşita cronică şi emfizem la oameni care sunt obligaţi să lucreze în spaţii în care se fumează. Mă gândesc la chelneri, la cei din baruri.

Este o primă modalitate de a-i proteja în afară de toţi ceilalţi care sunt expuşi la domiciliu sau la locul de muncă, sunt bombardaţi cu fum şi din punctul acesta de vedere au o expunere şi consecinţe la distanţă”, a mai precizat doctorul Florin Mihălțan.

Ce se întâmplă cu legea care interzice fumatul în localuri

Membrii Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților au decis, în urmă cu două săptămâni, că sunt de acord cu legea care interzice fumatul în spațiile publice, inclusiv în cluburi și restaurante.

Legea a trecut de Senat, iar votul de la Camera Deputaților este decizional. Inițial, proiectul legislativ nu propunea interdicții și pentru cluburi și restaurante, iar modificările au fost propuse de deputatul PSD Aurelia Cristea. Deputații urmează să dea votul definitiv.

Deputatul PSD Cristea spunea în primăvară, atunci când a propus modificările, că motivele care au stat la baza acestor demersuri sunt cele ale „unei mame îngrijorate, care, pe deasupra, este și deputat și, implicit, primește sesizări din partea cetățenilor”.

„Acest proiect de lege înseamnă, în primul rând, un pariu pentru generația tânără, o modalitate prin care tinerii să înveţe respectul reciproc şi să se obişnuiască să socializeze în baruri/restaurante/cafenele şi fără tutun. Să fie la modă să nu fumezi!

Fac apel inclusiv la fumători şi la proprietarii din HoReCa, pentru că nu este o lege a discriminării, este o lege pentru sănătatea noastră! În ciuda percepţiei generale, această lege nu va afecta industria HoReCa, ci va încuraja un nou tip de cultură, de comportament al consumatorilor, la care vor lua parte întreaga familie, inclusiv copiii, consumatorii de mâine.

Cred, sincer, că, prin asumarea unei astfel de atitudini colective, vom creşte calitatea vieţii noastre, a tuturor, atât a fumătorilor- care ar putea alege să se lase din comoditate, cât şi a „victimelor colaterale” ale fumatului pasiv!”, a mai adăugat Aurelia Cristea.

Vinerea Neagră 2015. 100 de magazine online de urmărit de Black Friday

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.