Managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, medicul Florin Roșu, spune că profilul pacientului COVID care ajunge în Terapie Intensivă este diferit, virusul având o agresivitate mai mică.
Potrivit doctorului Roșu cei mai mulți dintre pacienții care ajung la ATI au peste 75 de ani și au un „necesar de oxigen de 10 până la 15 litri și care au suportul de oxigen ajung la saturiații de peste 94%”.
„Dacă în valul precedent motivul principal de admisie în terapie intensivă era decompensarea pulmonară, în acest val ne confruntăm cu decompensarea cardiacă.
Dat fiind faptul că marea majoritate a pacienţilor sunt în vârstă, aceştia prezintă comorbidităţi precum hipertensiune, fibrilaţii atriale, infarcte vechi, diabet, obezitate şi disfuncţii renale”, a explicat Florin Roşu, potrivit agerpres.ro.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: