Manuale pentru anul școlar 2016/2017. 6 siteuri pe care găsești manuale la preț mic

manuale scolare pret mic an scolar 2016 2017
Foto: Stevepb / pixabay.com

Cum anul școlar 2016/2017 stă să înceapă, alături de agitația părinților după manuale școlare, ne-am gândit să vă sărim în ajutor și să vă prezentăm câteva siteuri care vă pot aduce aceste cărți școlare acasă, la preț bun. Te sfătuim să salvezi acest articol în bookmarks (semne de carte, în browserul vostru) pentru a-l consulta mai ușor și în perioada următoare.

Cei de la Libris reușesc an de an să ofere o bogată colecție de manuale și alte cărți școlare. Veți găsi în oferta librăriei online cărți de la 100 de edituri, inclusiv cele selectate pentru a redacta manuale pentru anul școlar 2016/2017. Puteți accesa linkul care duce către pagina de manuale și cărți școlare aici. Puteți folosi meniul de categorii pentru a alege cărți școlare în funcție de clasa elevului (sunt 12 categorii, pentru fiecare dintre clasele din ciclul primar, gimnazial și liceal, plus o categorie dedicată celor din clasa pregătitoare).

La fel de bogată e și oferta celor de la Elefant. Să nu uităm, acest mare magazin online de la noi a fost la începuturile sale un magazin de cărți. În categoria cărți și manuale școlare, pe care o puteți accesa aici, sunt listate peste 8000 de cărți școlare. Ca să vă fie mai ușor, Elefant le împarte pe toate acestea pe clase, de la clasa pregătitoare până la ultima clasă de liceu.

Pe eMAG veți găsi peste 3.000 de titluri interesante, grupate tot pe clase, dar și pe edituri, genul cărții și colecții. Întreaga listă poate fi accesată aici. Trebuie spus că oferta eMAG cuprinde și titluri Libris, Bookcity, Cărturești, Rolcris Impex, dar și 1.000 de titluri din oferta proprie a celui mai mare magazin online din România.

Și cei de la Cărturești au o pagină specială dedicată manualelor școlare. Ea poate fi consultată aici. La Cărturești, puteți găsi online cărți de la editurile Aramis, Corint, Litera, ALL, Paralela 45, Humanitas Educational, Didactica Publishing House.

Okian este de asemenea un magazin online specializat în carte, inclusiv în manuale, auxiliare și bibliografie școlară. Găsiți oferta lor completă – împărțită, de asemenea, pe clase – la acest link.

Pe piața de carte, un alt site foarte activ este Bookcity. Colecția lor de manuale și carte școlară în general poate fi consultată aici.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.