În urmă cu 40 de ani, o echipă de cercetători a descoperit în estul Africii o fosilă care a schimbat felul în care înțelegem evoluția umană.
În 1974, într-o dimineață de duminică de la sfârșitul lunii noiembrie, câțiva oameni de știință săpau într-un loc izolat din regiunea Afar, aflată în Etiopia. Paleoantropologul Donald Johanson a observat o mică bucată într-un os al cotului și l-a recunoscut imediat ca aparținând unui strămoș al omului.
În jur existau și alte rămășițe. „Când m-am uitat în sus pe pantă, în stânga mea, am văzut bucăți din craniu, o parte din mandibulă și câteva vertebre”, a povestit Johanson într-un interviu pentru BBC.
Cercetătorii și-au dat seama imediat că au făcut o descoperire de excepție deoarece sedimentele din acel loc aveau o vechime de 3,2 milioane de ani. „Mi-am dat seama că rămășițele făceau parte dintr-un schelet care era mai vechi de 3 milioane de ani”, a explicat Johanson. Cercetătorul tocmai dăduse peste cel mai vechi om timpuriu – numit și hominid – descoperit vreodată. Mai târziu, a devenit evident că era vorba și de cel mai complet hominid descoperit: se păstrase 40% din scheletul său.
În acea noapte, în tabără, Johanson a pus o casetă a trupei Beatles și a ascultat melodia „Lucy în cer cu diamante”. Cercetătorul bănuia deja că scheletul i-a aparținut unei femele deoarece era mic. Așa că cineva l-a întrebat: „De ce nu o numim Lucy?”.
Numele s-a lipit imediat de ea. „Dintr-o dată, a devenit o persoană”, și-a amintit Johanson.
După alți patru ani, Lucy a fost descrisă oficial. Femela apariținea unei noi specii numite Australopithecus afarensis (după regiunea Afar în care fusese descoperită) și era clar că era una dintre cele mai importante fosile descoperite vreodată.
Însă a doua zi după descoperire, tabăra cercetătorilor era dominată de întrebări: Câți ani avea Lucy când a murit?; Avusese copii?; Putea ea să fie un strămoș direct al nostru, o verigă lipsă în arborele genealogic uman?; 40 de ani mai târziu începem să avem răspunsuri la câteva dintre aceste întrebări, mai notează BBC.
Deși era o specie nouă (Australopithecus afarensis), Lucy nu era primul australopitec descoperit. Primul fusese Copilul Taung, acesta trăind acum 2,8 milioane de ani în Taung, Africa de Sud. Craniul său fosil a fost descoperit în 1924 și a fost studiat de Raymond Dart. El și-a dat seama că aparținea unei noi specii, pe care a numit-o Australopithecus africanus.
„Mi-am dat seama dintr-o privire că ceea ce aveam în mâinile mele nu era un creier antropoid (al unei maimuțe asemănătoare cu omul – n.r.) obișnuit. Aici era un creier de trei ori mai mare decât cel al unui babuin și considerabil mai mare decât cel al unui cimpanzeu adult”, a scris Dart. De asemenea, dinții Copilului Taung semănau mai mult cu cei ai unui copil decât cu cei ai unei maimuțe. Dart a conchis că specia putea să meargă biped, ca oamenii, deoarece partea craniului unde coloana vertebrală se întâlnea cu creierul era asemănătoare anatomiei umane.
Copilul Taung a fost primul indiciu că oamenii erau originari din Africa. Însă când Dart și-a publicat analiza în anul următor, lucrarea sa a fost dur criticată. La acea dată se credea că Europa și Asia erau locurile cruciale pentru evoluția umană, iar mulți cercetători nu credeau că Africa ar fi avut vreun rol important. Copilul Taung a fost numit anatomistul Sir Arthur Keith „doar o maimuță” fără vreo importanță deosebită.
Însă de-a lungul următorilor 25 de ani au apărut tot mai multe dovezi care au arătat că Dart avusese dreptate. La data la care a fost descoperită Lucy, antropologii acceptaseră că australopitecii erau oameni timpurii, nu doar maimuțe. Așa că la descoperirea sa, Lucy a devenit cel mai bătrân strămoș potențial pentru toate speciile de hominizi cunoscute.
Lucy prezenta un „amalgam incredibil de trăsături primitive și derivate, care nu mai fusese observat până atunci”, a explicat Johanson. Craniul, mandibula și dinții semănau mai mult cu cele ale unei maimuțe decât în cazul altor australopiteci. Craniul său era foarte mic, nu mai mare decât al unui cimpanzeu. Avea o mandibulă robustă, o frunte joasă și mâini lungi.
Pentru Johanson a fost clar că Lucy mergea în două picioare, precum Copilul Taung: forma și poziția pelvisului reflectau un mers vertical. Lucy a întărit ideea că mersul biped era una dintre trăsăturile cheie care împingeau înainte evoluția umană.
Totuși, chiar dacă mergea ca un om, Lucy își petrece o parte din timp în copaci, precum cimpanzeii și urangutanii de astăzi. Nu este clar de ce Lucy a părăsit siguranța copacilor și a coborât pe sol. Se crede că la acea dată savanele se deschideau treptat, iar copacii erau despărțiți de mai mult spațiu. Însă motivul real pentru care Lucy ar fi coborât pe pământ ar putea fi căutarea hranei, a explicat Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, din Marea Britanie. Dovezi recente sugerează că dieta australopitecilor se schimba.
Studii ale rămășițelor de mâncare prinse între dinții hominizilor arată că mai multe specii, inclusiv cea din care face parte Lucy, își diversificau dieta acum 3,5 milioane de ani. În loc să mănânce numai fructe din copaci, au început să consume și ierburi, rogoz, posibil chiar carne.
O ipoteză este că Lucy însăși a murit în timp ce se afla în căutarea hranei: mai multe ouă fosilizate de crocodil și de țestoasă au fost descoperite în apropierea scheletului său.
Se știe că specii apărute mai târziu precum Homo erectus foloseau unelte simple din piatră, însă nu s-au descoperit unelte atât de vechi încât ele să fi putut fi folosite de australopiteci. Totuși, în 2010, arheologii au dezvelit oase de animale cu semne care păreau să fi fost făcute de unelte din piatră, ceea ce a sugerat că Lucy și rudele sale ar fi folosit unelte din piatră pentru a consuma carne.
În ceea ce o privește pe Lucy, oamenii de știință știu că ea ajunsese la maturitate când a murit: oasele sale erau solide și avea măsele de minte. Însă spre deosebire de oamenii moderni, se pare că Lucy a ajuns la dimensiunile sale de adult mult mai repede: ea avea în jur de 12 ani când a murit.
În concluzie, Lucy pare să se afle la jumătatea drumului între maimuțe și oameni. Avea înfățișarea și dimensiunea craniului de maimuță, dar putea să meargă biped precum hominizi mai avansați care au trăit mai târziu.
Când a fost descoperită, Lucy a fost numită cel mai vechi strămoș direct al oamenilor moderni. „A. afarensis ne-a dus cu un mic pas mai aproape de acel strămoș comun pe care îl împărțim cu cimpanzeii”, a explicat Tim White de la Universitatea din California, Berkeley.
Se pare încă că Lucy nu ne-a dus atât de aproape de strămoșul comun precum se credea inițial. Cele mai recente studii genetice sugerează că ne-am separat de cimpanzei mult mai devreme, poate acum 13 milioane de ani. Dacă este corect, atunci Lucy de acum 3 milioane de ani a apărut destul de târziu în istoria evoluției umane, continuă BBC. Alte fosile mai vechi, precum Ardipithecus care are 4,4 milioane de ani, au fost descrise de oamenii de știință drept mai apropiate de strămoșii noștri maimuțe.
Însă o altă problemă cu afirmația că Lucy este strămoșul nostru direct este că arborele genealogic uman s-a dovedit a fi mult mai complicat. Au existat mai multe specii de hominizi. Adesea au trăit în paralel și poate chiar s-au împerecheat. Când Lucy a fost descoperită se cunoșteau 7 specii de hominizi. Acum sunt cel puțin 20 cunoscute, iar oamenii de știință nu știu în acest moment care dintre acestea a dus la apariția Homo sapiens și care au fost „fundături”.
Nu este clar nici unde anume în Africa au evoluat oamenii moderni. Lucy sugera că Etiopia era un loc crucial. Însă în 2008 a fost descoperită o altă specie de australopitec: A. Sediba, în Africa de Sud. A trăit acum două milioane de ani, aproximativ în perioada în care genul Homo a apărut pentru prima dată. Copilul Taung a trăit tot în acea zonă, așa că Africa de Sud ar fi putut fi locul de naștere al speciei noastre.
Pe de altă parte, Spoor spune că este posibil să nu ne descoperim niciodată adevăratul strămoș deoarece nu putem descoperi decât o parte a vieții care a existat pe Pământ. Însă Lucy „se apropie foarte mult” de un astfel de strămoș.
Descoperirea lui Lucy a marcat un punct de cotitură în felul în care înțelegem evoluția omului. Chiar și astăzi, oamenii de știință continuă să afle lucruri noi studiind-o pe Lucy.
Potrivit lui Johanson, poate că cea mai importantă contribuție adusă de Lucy a fost să dea naștere unui val de cercetări care a dus la descoperirea a multor altor specii, precum Ardipithecus sau A. Sediba: „Locul său în evoluția umană este asigurat pe termen lung”.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.