Locuri de muncă pentru români în Suedia, în 2015

Românii în căutarea unui loc de muncă în străinătate se pot orienta și spre organizata Suedie. În acest articol, analizăm ofertele de muncă din această țară, active în această perioadă.

Locuri de muncă în Suedia – farmacist

Programul de recrutare de farmaciști numit „INTERMARIN” a început în 2011 și continuă în fiecare an cu minimum 2 sesiuni de interviuri și angajări. Se oferă gratuit un curs de limba suedeză.

Contractul este pe 3 ani, cu posibilitate de prelungire, iar salariul minim este de circa 2000 de euro net/luna. În Suediea, costurile lunare medii pentru un cuplu sunt de circa 1.200 de euro. Se lucrează 40 de ore pe săptămână, în orașe mici și medii, cu 10.000-45.000 de locuitori.

ANGAJATORUL PLATEȘTE :
– transportul ( România – Suedia ) la începerea jobului
– chiria și costurile de întreținere pe perioada cursului intensiv de suedeză
– suport financiar de relocare

Candidații trebuie să aibă facultatea terminată și, de preferat, o experiență de minimum doi ani ca farmacist într-un lanț farmaceutic. De asemenea, trebuie să cunoască foarte bine limba engleză. Înscrierile au loc până pe 19 martie.

Candidații pot aplica la acest link.

Locuri de muncă în Suedia – faianțar, tâmplar, instalator

Până pe 25 martie, se poate aplica pentru aceste joburi în Suedia, condiția fiind ca aplicanții să aibă peste trei ani experiență în construcții/instalații.

De asemenea, doritorii trebuie să cunoască limba engleză la un nivel mediu și să aibă permis de conducere categoria B. Angajatorul este Orebrobygg, o companie înființată în anul 2012, specializată în construcții și amenajări interioare.

Cei interesați de această ofertă de muncă pot aplica la acest link.

Locuri de muncă în Suedia – specialist IT

Xylem este o companie specializată în găsirea de soluții pentru nevoile de apă ale lumii. Dezvoltarea de noi tehnologii care vor îmbunătăți modul în care apa este folosită, conservată și refolosită este preocuparea centrală a angajaților companiei.

În această perioadă, Xylem angajează un programator care urmează să lucreze în Suedia.

Cei interesați pot aplica aici, până pe 6 martie.

Locuri de muncă în Suedia – inginerii specializați în domeniul auto

BCN Consulting Group este o companie de inginerie cu sediul în Barcelona și cu operațiuni în Spania, Marea Britanie, Germania, Franța și Suedia. Specializați în design și inginerie auto, cei de la BCN recrutează în această perioadă 11 specialiști, pentru trei tipuri de joburi.

Candidații trebuie să aibă experiență în domeniu și să vorbească fluent engleza.

Detalii despre jobul 1, aici.

Detalii despre jobul 2, aici.

Detalii despre jobul 3, aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Îți recomandăm și:

Locuri de muncă pentru români în Danemarca, în 2015

output_Hh9RjX

Dan Arsenie
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.