Locul din România unde nu a votat nimeni

alegeri votare stampila

Foto: European Parliament

În două secţii de votare din comuna Moşna, judeţul Iaşi, nu s-a prezentat nicun alegător, relatează Digi24.

Până la ora 17.00 nu votase nimeni, deși aici ar fi trebuit să-şi exprime opţiunea cei peste 3.700 de cetăţeni moldoveni care au și cetăţenie română.

Cu toții au domiciliul în singurul bloc din localitate, în apartamentul unui poliţist.

Pe listele din cele două secții de votare se aflau 1.800, respectiv 1.902 persoane, toate la aceeaşi adresă. Miile de buletine de vot nici măcar n-au fost desigilate.

Localitățile unde primii 2 candidați au obținut un număr egal de voturi. Ce se va întâmpla acum

Sinoreta Ciubotaru, preşedintele uneia dintre cele două secţii de votare, a declarat pentru postul de televiziune că, cel mai probabil, moldovenii cu dublă cetățenie au plecat la muncă în vestul Europei după ce au obținut cetățenia română.

Populaţia comunei Moşna a crescut de patru ori în ultimii doi ani, ajungând la 8.000 de locuitori. Jumătate dintre ei au domiciliul în apartamentul de 40 de metri pătraţi al unui poliţist, însă vecinii nu i-au văzut niciodată.

O vedetă din România și-a postat pe Facebook buletinul de vot. Ce amendă a primit

Recomandările editorilor GreatNews:

 Alegeri locale 2016. Rezultate Exit-Poll
„Fenomene stranii” într-un oraş românesc. Un candidat a dispărut de pe buletinul de vot
Idei de afaceri în agricultură. Câți bani poți face cu o plantație de zmeură


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version