Japonezii nu mai vor război, însă soldații niponi ar putea lupta din nou în afara granițelor

Zeci de mii de japonezi au ieșit în stradă pentru a demonstra împotriva unei legi controversate, care a fost propusă de premierul Shinzo Abe.

Camera inferioară a Parlamentului nipon a aprobat o lege care permite trupelor japoneze să lupte în afara granițelor țării pentru prima oară de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Mii de protestatari s-au strâns ieri noapte în fața clădirii Parlamentului, la Tokyo, pentru a-și striga nemulțumirea. S-a cântat: ”Nu războiului, nu omorului”. Alte demonstrații sunt deja programate.

În prezent, Japonia are o armată cu scop pur defensiv, însă noua legislație ar permite efectuarea de operațiuni în afara granițelor, pentru ajutarea unei țări prietene, precum Statele Unite.

Protestele din Japonia sunt asemănătoare cu cele din urmă cu 55 de ani, când bunicul premierului Shinzo Abe, care a ocupat, de asemenea, funcția de prim-ministru al țării, a fost forțat să își dea demisia.

Organizatorii susțin că aproape 100.000 de oameni s-au strâns lângă clădirea Parlamentului. Mulți dintre ei au petrecut toată noaptea în picioare, cerând demisia lui Abe și respingerea noii legislații.

Legea va fi trimisă în camera superioară. Dacă nu va fi supusă votului într-o perioadă de 60 de zile, atunci amendamentul se va întoarce în camera inferioară, unde coaliția condusă de Abe o poate promulga cu două treimi din voturi.

Premierul Abe susține că Japonia trebuie să adopte o poziție mai fermă în ceea ce privește securitatea, această atitudine fiind esențială pentru a întâmpina noile provocări din regiune, cum ar fi cele pe care le-ar putea pune, pe viitor, China.

”Situația securității Japoniei devine tot mai delicată”, a spus Abe după votul de ieri, care a fost boicotat de toate partidele importante din opoziție, scrie The Guardian.

”Aceste legi sunt vitale pentru a proteja viețile cetățenilor japonezi și pentru a preveni războiul”, a adăugat Abe, care a fost, însă, aprig combătut de rivalii săi politici.

”Premierul Abe ar trebui să recunoască faptul că nu are sprijinul oamenilor și să retragă imediat propunerea legislativă”, a precizat liderul democrat Katsyua Okada.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reduceri eMAG. A doua zi de campanie cu prețuri șoc
Mari reduceri la monitoare, sisteme desktop PC și laptopuri, la eMAG
Locuri de muncă în vânzări, în Germania și Austria. Contract legal, încheiat direct cu angajatorul
Locuri de muncă în fabrici din Germania și Olanda. Salariile ajung la 2.700 de euro