Idei de afaceri. Câți bani face un tânăr dintr-o plantație de zmeură și mure

Idei de afaceri. Un tânăr în vârstă de 28 de ani a investit, în urmă cu doi ani, 5.000 de euro într-o plantație de zmeură și mure, întinsă pe o suprafață de 1.500 mp, în județul Călărași.

Potrivit calculelor făcute de Gabriel Achim, fost student la Facultatea de Agronomie, o astfel de afacere poate aduce vânzări anuale de 50 – 60.000 de euro la hectar.

În ceea ce privește investiția sa, banii au fost cheltuiți pe pregătirea terenului, achiziționarea butașilor și drajonilor, spalierilor și sârmei pentru plantare.

De asemenea, Achim a utilizat acești bani și pentru forarea unui puț pentru verile secetoase.

În prezent, tânărul și-a extins plantația la 5.000 mp prin înmulțirea butașilor, urmând ca în doi ani, aceasta să ocupe două hectare, a povestit Achim, pentru wall-street.ro.

El a explicat că suprafața optimă de la care se poate porni o astfel de afacere este de minim 1.000 mp, în al doilea an aceasta putând ajunge deja la 3.000 mp, deoarece  plantele se înmulțesc foarte repede.

Astfel, pentru 1.000 mp de teren sunt necesare aproximativ 700 de plante, costul unei bucăți fiind de 6 lei. La această sumă se adaugă o serie de cheltuieli anuale precum îngrijirea terenului, îndepărtarea buruienilor, legarea cu sârmă și recoltarea, activități pentru care sunt necesari aproximativ 2.000 de lei.

Recuperarea investiției se poate realiza încă din primul an de activitate, în procent de 70-100%.

Pe un hectar pot fi plantate 7.000 de fire care pot produce din al doilea an 35.000 de kilograme de fructe, care pot fi comercializate en-gros la prețul de 9 lei/kg, respectiv 18 lei/kg în cazul culturilor bio.

“Se scot bani și din producerea butașilor și drajonilor deoarece planta produce și răsaduri care pot fi vândute. Dacă fermierul are unde comercializa repede fructele, deoarece, repet este o fructă perisabilă, poate produce la un hectar 50.000-60.000 euro pe an. Însă, pentru un hectar îți trebuie timp câteva veri pentru a găsi clienți, deoarece în lunile iulie, august, septembrie, va trebui să vinzi 25-30 tone. Clienții se găsesc în timp în rândul cofetăriilor sau cumpărătorii din piețe”, a explicat Gabriel Achim, adăugând că profitul obținut pe lună se ridică la 1.500 de euro, iar estimările pentru acest an sunt de 3.000 de euro pe lună.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.