Huawei, investigată de procurori pentru plăți ilegale către 8 europarlamentari. 3 dintre ei sunt români

Foto: Pagina de Facebook a Parlamentului European

Procurorii belgieni investighează dacă Huawei a făcut plăți ilegale pentru a obține sprijinul public a 8 europarlamentari, dintre care 3 români. Cei 8 parlamentari europeni au semnat în 2021 o scrisoare deschisă care a apărat interesele gigantului de tehnologie chinez, iar acum autoritățile belgiene anchetează dacă sprijinul a fost oferit în urma unor plăți, relatează publicația Politico, ce a avut acces la documente judiciare.

Cei 3 europarlamentari români semnatari sunt actualul europarlamentar PNL Daniel Buda, fostul europarlamentar PNL Cristian-Silviu Bușoi și fostul europarlamentar PSD Tudor Ciuhodaru.

În această lună, autoritățile belgiene au percheziționat 21 de locuințe în cadrul unei anchete privind „corupția activă în Parlamentul European” de care „a beneficiat Huawei”. Anchetatorii caută „cadouri excesive” sau „remunerări” care au avut loc „din 2021 până în prezent”, au spus procurorii. 4 persoane au fost acuzate de corupție și organizare criminală, iar una de spălare de bani, a anunțat săptămâna trecută procuratura belgiană.

Potrivit unui mandat de arestare văzut de Politico, o parte cheie a anchetei are legătură cu o scrisoare trimisă de 8 deputați europeni în februarie 2021 către 3 comisari UE, în care aceștia susțin că tensiunile geopolitice nu ar trebui să împiedice dezvoltarea echipamentelor 5G în Europa.

Scrisoarea respectivă, deși nu menționează numele Huawei, este văzută ca promovând interesele companiei chineze, deoarece a venit în momentul în care mai multe guverne UE implementau măsuri care încercau să limiteze utilizarea echipamentelor chineze de către operatorii de telecomunicații, argumentând că acestea ar prezenta riscuri din cauza spionajului, supravegherii și a potențialei dependențe economice.

Unul dintre semnatari, eurodeputatul italian Fulvio Martusciello de la partidul Forza Italia, a postat scrisoarea pro-Huawei pe X pe 15 februarie 2021, dar ulterior a șters-o. Atât fostul său consilier parlamentar, cât și asistenta sa, au fost arestați în legătură cu ancheta Huawei.

Potrivit procurorilor, asistenta și consilierul sunt acuzați că ar fi contribuit la aranjarea plăților pentru scrisoare. „O sumă de 15.000 de euro a fost oferită autorului scrisorii 5G, în timp ce fiecărui cosemnatar i s-au oferit 1.500 de euro (…) Se spune că această tranzacție sau tranzacție propusă a fost aprobată de directorii chinezi ai HUAWEI, în special de …. [directorul] biroului de la Bruxelles”, se arată în documentele procurorilor belgieni, care vorbesc despre „plăți suspecte”.

„Aceste sume ar reprezenta presupusa compensație pentru scrisoarea sus-menționată redactată de 8 europarlamentari în atenția a 3 comisari europeni în favoarea HUAWEI”, continuă documentul.

Potrivit Politico, nu este clar dacă vreunul dintre cosemnatarii scrisorii din 2021 este investigat de autoritățile belgiene în cadrul anchetei privind corupția Huawei.

Contactat de Politico, europarlamentarul PNL Daniel Buda, unul dintre politicienii români semnatari ai scrisorii, a declarat că la acea dată a fost informat printr-un briefing pregătit de personalul biroului său: „Sprijinul meu a fost determinat doar de preocupările legate de infrastructura digitală rurală, nu a fost influențat de părți externe”. El a adăugat că nu a fost contactat de nicio autoritate de investigație cu privire la scrisoare și că nici el, nici echipa sa nu au primit bani în schimbul semnăturii sale. „Nu știam – nici atunci și nici acum – că în spatele acestei scrisori sau activități ar putea exista o astfel de schemă.”

Fostul europarlamentar PNL Cristian-Silviu Bușoi a declarat că nu a consimțit niciodată să semneze. „M-am uitat prin e-mailul meu oficial și nu am găsit nicio corespondență cu privire la această scrisoare. De asemenea, nu-mi amintesc să-i fi dat consimțământul verbal domnului Martusciello, așa cum se obișnuiește uneori atunci când colegii caută sprijin pentru inițiativele lor”, a mai spus el, adăugând că nici el, nici personalul său nu au primit vreo compensație pentru semnarea scrisorii.

Fostul europarlamenta PSD Tudor Ciuhodaru nu a răspuns solicitării Politico de a comenta contextul în care a semnat scrisoarea.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.