HCM Baia Mare atacă ”Stalingradul”. România e din nou în elita Ligii Campionilor

După un an de absență, handbalul feminin din România poate avea din nou o echipă între cele mai bune patru din Europa. HCM Baia Mare trebuie să o învingă mai întâi pe Dinamo Volgograd.

HCM Baia Mare s-a calificat ieri în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, după ce a învins clar, pe teren propriu, formația daneză Viborg HK, scor 32-22.

Maramureșencele sunt la cea mai bună evoluție în cupele europene din istorie, iar evoluția de ieri arată că sumele uriașe investite în club de autoritățile locale.

Viborg, o triplă câștigătoare a celei mai importante competiții a handbalului continental, n-a avut nicio șansă la Baia Mare, româncele reușind să țină scorul sub control aproape tot meciul. La pauză, diferența era de șase goluri, 17-11.

Cele mai bune marcatoare ale băimărencelor au fost brazilianca Alexandra Do Nascimento, jucătoarea anului 2012, și olandeza Lois Abbingh, cu câte cinci goluri.

Victoria a propulsat-o pe campioana României pe locul 3 în Grupa a 2-a, asigurându-i locul în sferturile de finală, în urma puternicelor formații Larvik (Norvegia) și Gyor (Ungaria), cea din urmă fiind și câștigătoarea ultimelor două ediții ale competiției.

În confruntarea decisivă pentru Final Four – ”turneul final” al Ligii Campionilor -, HCM Baia Mare se va duela cu Dinamo Volgograd, campioana Rusiei din ultimii șase ani. Primul meci se va disputa în România, în 4-5 aprilie, iar returul, o săptămână mai târziu, la Volgograd, fostul Stalingrad.

Dinamovistele au făcut 11 puncte în Grupa 1, cu trei mai multe decât au reușit maramureșencele. Moscovitele au câștigat în Germania, la Thuringer și Liepzig, dar și la Ljubljana, cu Krim, însă au pierdut clar ambele partide cu Buducnost Podgorica, una din marile favorite la câștigarea trofeului în acest an.

Principala armă a grupării din Volgograd este rusoaica Anna Kochetova, care ocupă locul 3 în ierarhia celor mai bune marcatoare în Liga Campionilor în acest sezon.