Guvernul lansează programul „Prima cameră”

mărire spațiu apartament
Foto: apartmenttherapy

Ministerul Muncii va lansa, la începutul anului viitor, programul „Prima cameră”, prin care se dorește integrarea socio-profesională a tinerilor de peste 18 ani care ies din sistemul instituționalizat.

Pentru o perioadă de doi ani, cheltuielile cu plata chiriei şi cele de întreţinere vor fi suportate de stat.

Ministrul spune că proiectul reprezintă o soluţie pentru tinerii care părăsesc, la vârsta de 18 ani, centrele de plasament și orfelinatele și care, după această vârstă, sunt lăsaţi „într-o zonă de lipsă de sprijin, nepregătiţi pentru ceea ce înseamnă societatea şi viaţa independentă”, potrivit News.ro.

„Ceea ce avem noi acum şi la ceea ce lucrăm de câteva luni împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, de unde vom avea finanţarea integrală pentru acest proiect, se numeşte proiectul «Prima Cameră».

Avem componenta de locuire, care înseamnă să suportăm cheltuielile cu plata chiriei, cheltuielile de întreţinere, pentru o perioadă de doi ani. În general, atunci când locuieşti mult timp în comun cu multă altă lume, îţi scade din individualitate şi noi vorbim aici de responsabilizare a tinerilor pentru acţiunile proprii, de o tranziţie la o viaţă independentă în care să poţi să-ţi asumi un trai pe cont propriu”, a spus Dragoş Pîslaru, citat de News.ro.

Ministrul Pîslaru spune că prin acest proiect tinerii vor fi integrați inclusiv în învățământul profesional și va exista și o componentă care se ocupa de consiliere.

„Aici vorbim inclusiv de a particulariza o asistenţă specială de consiliere pentru a preîntâmpina abuzurile pe care aceşti copii le pot avea la locul de muncă: muncă neplătită, la negru sau peste program.

Dar şi practic lucrul cu angajatorii, care ar putea fi disponibili să ofere servicii de acompaniere pentru aceşti tineri la angajare. În sfârşit, discutăm de asistenţă socială, sprijinul legat de dezvoltarea deprinderilor pentru o viaţă independentă”, a mai spus Dragoș Pîslaru.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.