Guvernul lui Ponta se clatină. Un partid din coaliție amenință că iese de la guvernare

Gabriel Oprea. Foto: b1.ro
Gabriel Oprea. Foto: b1.ro

Vicepremierul Gabriel Oprea ameninţă că partidul pe care îl conduce va ieşi de la guvernare dacă PSD modifică pe ascuns Codul Penal.

„Le-am spus-o și lui Victor Ponta, le-am spus-o și colegilor de coaliție: în momentul în care constatăm… că se lucrează de exemplu la codul ăla penal, unii pe furiș vor să-l modifice, sau se dorește un atac asupra statului român, pe noi ne pierd de parteneri”, a declarat președintele UNPR în cadrul emisiunii „După 20 de ani” de la postul de televiziune PROTV.

Fără UNPR, PSD pierde majoritatea parlamentară.

Afirmația lui Gabriel Oprea vine în contextul în care Camera Deputaților trebuie să voteze nu mai puțin de 22 de modificări la Codul Penal și la cel de procedură penală.

Printre modificările Codului Penal se numără cea referitoare la faptul că vor fi încătuşaţi în arestul preventiv doar cei care sunt suspectaţi de fapte de violenţă, potrivit digi24.ro. Prin urmare, politicienii acuzați de fapte de corupție, de exemplu, nu ar mai putea fi încătușați.

O altă modificare se referă la faptul că arestarea preventivă se va face doar pe baza unor indicii temeinice, nu rezonabile, aşa cum prevede actuala lege.

Recomandările editorilor GreatNews:

Locuri de muncă în centre de lux din cele mai frumoase orașe europene. Salariile ajung la 2.500 de lire
Oferte de nerefuzat pentru o vară de vis
Locuri de muncă în Anglia și Belgia în domeniul îngrijirii bătrânilor. Salarii de până la 1.700 de lire

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: