Fată cu autism dată jos din taxi. Șoferul: „Eu nu duc handicapați cu mașina”

taxi meridian

Foto: Cătălin Rizea / Facebook

Un șofer de la compania Meridian a dat jos din mașină o adolescentă cu autism pe motiv că el nu duce „handicapați cu mașina”. Cazul a fost relatat de postul de radio Europa FM.

Întâmplarea s-a petrecut chiar azi, 28 februarie, în zona 1 Mai din București.

„Eu nu duc handicapați cu mașina”, a spus șoferul de la compania Meridian în această dimineață, când în taxiul lui s-a urcat o adolescentă care suferă de autism. Fata era însoțită de două persoane specializate, care o duc zilnic la terapie.

Cazul a fost relatat pentru Europa FM de tatăl fetei. El a fost cel care i-a dus pe fată și pe cei doi specialiști la mașină, însă după câteva zeci de secunde i-a văzut coborând.

„Am coborât din mașină, m-am dus la ei și mi-au spus că nu vrea șoferul să-i ai cu mașina. Era un alt taxi acolo … a fost așa, un pic de agitație acolo. Catinca e nedumerită când se întâmplă treaba asta. Nu înțelege de ce e mutată dintr-o mașină în alta. În fine, s-a mutat în cealaltă mașină, au plecat, totul în regulă. M-am dus la șofer și l-am întrebat ce s-a întâmplat și el mi-a zis că nu ia handicapați cu mașina, că se protejează pe el. Ce înseamnă asta? E o nebunie!”, a povestit bărbatul.

Tatăl a sunat la compania de taxi Meridian și a făcut o reclamație. Bărbatul a primit scuze din partea companiei.

„Am fost sunat de un domn din conducerea Meridian. Și-a exprimat regretul și m-a asigurat că ia măsuri (se discută cu șoferul și firma contractantă). Am convingerea că înțeleg foarte clar că ce s-a întâmplat este inacceptabil și inuman. Vor lua o poziție ca atare și pe pagina lor de Facebook. Apreciez și mulțumesc. Vă mulțumesc tuturor pentru solidaritate. În numele Catincăi, pentru că ea nu o poate face singură”, a scris pe Facebook Cătălin Rizea, tatăl fetei.

Alexandru Steiculescu, directorul executiv de la compania Meridian, a declarat pentru Europa FM că dacă un șofer refuză ”se merge la rezilierea contractului de colaborare”.

„Avem un regulament de funcționare care interzice categoric orice faptă de discriminare, indiferent de criterii”, a mai declarat el pentru sursa citată.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version