Doi polițiști au fost răniți într-un accident provocat de un om de afaceri. Șoferul era băut

poliția polițist
FOTO: MAI/Facebook

Doi polițiști, care se aflau în timpul liber, au fost răniți într-un accident rutier provocat de un om de afaceri. Acesta era sub influența alcoolului. Potrivit unor surse, omul de afaceri este Roberto Bâtlan.

Accidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 4:25, potrivit datelor transmise de Brigada Rutieră.

„Din primele informații, un bărbat în vârstă de 51 de ani a condus un autovehicul pe Bd. Beijing, iar când a ajuns la intersecția cu Șos. Pipera, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, care se afla oprit în intersecție la culoarea roșie a semaforului”, potrivit unui comunicat transmis de Brigada Rutieră.

Șoferul a rănit două persoane, un bărbat de 27 de ani și o femeie de 24 de ani, ambii polițiști aflați în timpul liber. Cei doi au fost transportați la Spitalul Elias.

Omul de afaceri a fost supus și testelor pentru a afla dacă a fost sub influența substanțelor. Potrivit Brigăzii Rutiere, la alcooltest i-a ieșit 0.62 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost dus și la INML pentru recoltarea mostrelor biologice.

„În cauză s-a deschis un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări, IN REM (n.r. cercetări asupra faptei, nu a persoanei) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, mai arată Brigada Rutieră.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.